Protest al siderurgiştilor de la ArcelorMittal Hunedoara

Câteva zeci de angajaţi de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara au protestat joi după-amiază la ieşirea din schimbul de dimineaţa, nemulţumiţi de faptul că negocierile la contractul colectiv de muncă privind salarizarea sunt întârziate cu aproape trei luni de zile. 
Economica.net - J, 18 oct. 2018, 14:43
Protest al siderurgiştilor de la ArcelorMittal Hunedoara

„Sunt mai multe nemulţumiri ale siderurgiştilor de la Hunedoara, dar principala face referire la blocarea negocierilor privind salariile. În ultimă instanţă, salariul este cel care reprezintă valoarea muncii. Din păcate, problemele de la Hunedoara s-au acumulat în timp şi s-au acutizat, în special, în ultimii ani, din mai multe cauze care ţin de schimbările de legislaţie, revoluţia fiscală, lipsa unor pârghii de negociere şi, nu în ultimul rând, mediul economic ostil în care ne desfăşurăm activitatea în siderurgie”, a declarat preşedintele Sindicatului „Siderurgistul” de la ArcelorMittal Hunedoara, Petru Vaidoş.

Potrivit acestuia, un protocol semnat cu administraţia combinatului în cursul anului trecut prevedea că negocierea salariilor se va face începând cu luna iulie.

„Noi am solicitat negocierea încă din luna mai. (…) Noi am solicitat o creştere a salariilor de 20%. Bineînţeles că în solicitarea noastră am lăsat loc de negociere. Nu dorim să promitem salariaţilor cifre pe care nu le putem realiza”, a arătat liderul sindical.

Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu administraţia ArcelorMittal Hunedoara, Petru Vaidoş a arătat că sindicatul a făcut „foarte multe concesii”, menţionând că în situaţia în care nu se va ajunge la un numitor comun deciziile viitoare ale sindicatului vor fi luate împreună cu salariaţii.

În prezent, în cadrul combinatului siderurgic de la Hunedoara lucrează circa 700 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...