Fondul Proprietatea propune un dividend de 0,038 lei / acţiune pentru 2011. Vezi din ce profit

Dividendele vor consuma peste 96 % din profitul net al Fondului Proprietatea pe 2011, care a ajuns la 543,8 milioane de lei, cu aproape 88 de milioane mai mult (+19.2%) decât în 2010, potrivit raportului managerului Fondului. Acţiunile fondului sunt acum aproape 100% în posesie privată şi moştenitorii lui Malaxa vor schimbarea conducerii, ca efect al schimbării structurii acţionariatului
Adrian N. Ionescu - mie, 15 feb. 2012, 09:42

Dividendele ar fi în creştere cu 21% faţă de cele date anul trecut, de 0,03141 lei/acţiune, dacă vor fi aprobate de acţionari. Valoarea totală a dividendelor care ar urma să fie distribuite începând din iunie este de peste 523 de milioane lei, ceea ce înseamnă că Fondului i-ar mai rămâne 3,8% din tot profitul net înregistrat anul trecut.

Fondul Proprietatea (simbol bursier FP) a obţinut deja 3,7 milioane de lei profit luna trecută, fără să facă mai nimic, potrivit raportului trimis de administrator, Franklin Templeton Investment Management Ltd UK, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Creşterile bursiere din ianuarie au sporit şi averea FP cu peste 700 de milioane de lei faţă de rezultatul din 31 decembrie 2011, care înregistra o valoare a activului net („VAN”, averea FP) de 14.465 milioane de lei, adică de 1,0788 lei/ acţiune pe acţiune.

La 31 ianuarie valoarea averii nete pe acţiune era de 1,129 lei/ acţiune şi acum este şi mai mare, dar cotaţia actuală este abia de 0,529 lei /acţiune.

Expunerea pe acţiuni a FP este de 96% din active. Fondul şi-a crescut expunerea, în 2011, pe Alro (simbol bursier ALR), Azomureş (AZO), BRD Groupe Societe Generale (BRD), Banca Transilvania (TLV) şi Conpet. Fondul a adăugat, de asemenea, deţineri la Erste Group Bank AG, Raiffeisen Bank International AG. Fondul a vândut deţinerile la Familial Restaurant , Laromet , Marlin , Zamur şi Vitacom , la preţuri egale u mai mari cu valoarea acestora în VAN-ul Fondului şi şi-a redus participaţia la Oil Terminal .

Dividendele de la companiile la care FP este acţionar au furnizat cea mai mare parte a profitului de anul trecut. Veniturile totale au crescut anul trecut cu 7%, până la la 618 milioane de lei.

Acţionarii străini deţineau aproape 55% din capitalul social subscris şi vărsat al Fondului, din care fondurile de investiţii străine avea cel mai mult, 45,5% Statul mai deţinea prin Ministerul Finanţelor Publice 2,69% din titluri, însă un pachet de 2,65% este blocat la Depozitarul Central, la solicitarea Franklin Templeton, deoarece statul a subscris acţiunile respective însă nu a adus în schimb aportul aferent.

Cei mai mari acţionari ai FP sunt fondurile de investiţii aparţinând Grupului Elliott Associates, cu peste 13% din acţiuni. La rândul lor, Georgia Palade van Dusen şi fratele său Philipe Palade, moştenitorii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa şi alşi mari acţionari ai Fondului Proprietatea, au cerut administratorului Franklin Templeton să convoace Adunarea Generală a Acţionarilor pentru aprobarea, de principiu, a listării secundare a fondului pe Bursa de Valori din Varşovia şi schimbarea Consiliului Reprezentanţilor acţionarilor, ca urmare a modificării structurii acestora.

Listarea acum 13 luni a Fondului la BVB a atras investitori instituţionali importanţi, care şi-au mărit deţinerile în Fondul Proprietatea de la 10% la sfârşitul lui 2010 la peste 43% din capitalul social vărsat, la sfârşitul lui 2011. Acest procentaj reprezintă noi investiţii de portofoliu în România de peste 500 milioane de euro, potrivit raportului Franklin Templeton.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex, să afată 1.200 de oameni, din aprilie. Spune că statul nu-l ajută, iar firma trece prin cea mai grea perioadă din istorie
Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex, să afată 1.200 de oameni, din aprilie. Spune că statul nu-l ajută, iar firma trece ...
Chimcomplex va da afară 1.200 de oameni, va opri din liniile de producție și își va dezvolta divizia de trading. Ștefan Vuza, patronul companiei, spune că, deși a discutat în repetate......
FOTO Premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Joi a aterizat primul zbor cargo civil
FOTO Premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Joi a aterizat primul zbor cargo civil
Primul zbor cargo civil a aterizat astăzi pe Aeroportul Brașov, anunță joi Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului ...
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Profitul Premier Energy Group a crescut cu 327% în 2025
Societatea Premier Energy Group raportează pentru anul 2025 că a realizat venituri normalizate în creștere cu 33% față ...
Cris-Tim încheie 2025 cu un profit net de 110 milioane de lei, în creștere cu 26% față de 2024. Compania a obținut cele mai solide rezultate din istoria sa
Cris-Tim încheie 2025 cu un profit net de 110 milioane de lei, în creștere cu 26% față de 2024. Compania a obținut ...
Cris-Tim Family Holding S.A. (BVB: CFH), liderul pieței de mezeluri și ready-meals (mâncăruri gata preparate) din România, ...