Noi discuţii între sindicaliştii de la metrou şi administraţie privind Contractul Colectiv de Muncă. Angajaţii Metrorex ameninţa cu greva

Discuţiile dintre sindicaliştii de la metrou şi administraţie pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) continuă luni la Ministerul Transporturilor, în condiţiile în care vineri au eşuat după aproape patru ore de negocieri.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 06:40
Noi discuţii între sindicaliştii de la metrou şi administraţie privind Contractul Colectiv de Muncă. Angajaţii Metrorex ameninţa cu greva

„După aproape patru ore de negocieri, nu am ajuns la niciun consens în privinţa Contractului Colectiv de Muncă. A rămas să avem o nouă întâlnire luni, de la ora 14:00, la sediul Ministerului Transporturilor pentru a continua negocierile. Luni, nu cred că va fi prezent ministrul Şova. El nu a fost prezent la nicio astfel de întâlnire. Avem de negociat puncte importante din contract, de la majorarea salarială până la partea de concedii, vechime în muncă, etc.”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, liderul Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi.

Acesta a anunţat că în cazul în care negocierile vor eşua sindicaliştii vor declanşa greva generală, undeva pe 10 – 15 noiembrie 2018.

În replică, conducerea Metrorex susţine că negocierile vor continua până la încheierea noului Contract Colectiv de Muncă însă mandatul pe care comisia de negociere îl are de la Consiliul de Administraţie menţionează că aceasta se va face doar în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pentru 2018.

„În cadrul negocierilor reprezentanţii sindicatului USLM au solicitat o majorare consistentă a salariilor. Creşterea de 42% cerută de sindicat depăşeste limita bugetului şi potrivit reglemetărilor legale, nu poate fi acordată pentru că Ordonanţa nr. 26/2013 prevede că societăţile comerciale şi regiile cu capital majoritar de stat nu pot mări salariul mediu brut lunar cu mai mult de 60% din creşterea productivităţii muncii”, se arată într-un comunicat al societăţii remis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, salariul de bază al angajaţilor Metrorex a crescut în 2015 cu 10%, în 2016 cu 10%, iar de la 1 noiembrie 2017 cu 12%. Salariul de bază a fost ajustat cu încă 21%, astfel încât să acopere influenţele aplicării OUG 79/2017 privind trecerea unor contribuţii obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, cu aplicabilitate din 1 ianuarie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire dedicată copiilor. Noua dobândă se aplică atât conturilor existente,......
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...