Engie: Gazele sunt scumpe pentru că producătorii români pun prea puţine pe piaţă

Creşterea preţurilor la gaze, din ultimul timp, este generată de scăderea cantităţilor pe care le pun pe piaţă cei doi mari producători, Petrom şi Romgaz, de creşterea preţurilor la gazele de import, şi nu doar de obligaţia de stocare, care trebuie finalizată în aceste zilea declarat Eric Stab, directorul general al Engie România
Mihai Nicuţ - mar, 30 oct. 2018, 12:24
Engie: Gazele sunt scumpe pentru că producătorii români pun prea puţine pe piaţă

 “Preţul gazelor creşte ca urmare a faptului că gazele de import sunt mai scumpe, dar şi din cauza faptului că nu există suficient gaz pe piaţă scos la vânzare de către producătorii români. Ei spun că pur şi simplu nu mai au gaz. La acestea se adaugă şi obligaţia tuturor furnizorilor de a stoca gaze pentru iarnă, în condiţiile în care, după ce am avut o lună martie friguroasă, avem mai mult de stocat. Sperăm să existe mai mult gaz pe piaţă în primul trimestru al anului viitor, pentru că, altfel, vom fi nevoiţi să importăm mai mult, iar preţul de import este în creştere, fiind legat de cotaţiile petroliere” a explicat Stab.

El a admis că “unul dintre producători”, referindu-se la Petrom, se confruntă cu o scădere a producţiei, dar mai spus că penuria de gaze de piaţă este generată şi de cererea mai mare de gaze pentru producţia de energie electrică, în condiţiile în care şi pe piaţa de energie electrică preţurile sunt mari. “Este abolut normal”, a spus Stab.

Stab a refuzat să spună care este preţul gazelor de import cu livrare la iarnă, însă a precizat că a prezentat Autorităţii de Reglementare în Energie documente din care reiese că preţul final va trebui să fie majorat. Întrebat dacă România va avea suficient gaz în această iarnă, oficialul Engie a răspuns: Nu ştiu, depinde de iarnă, doar Dumneazeu ştie. Trebuie să fim pregătiţi. Trebuie ca Guvernul să aibă un plan de urgenţă, ce să facem şi cum să intervenim în caz de necesitate, plan care acum nu există”.

Furnizorii de gaze naturale trebuie să aibă stocuri cumulate de gaze de 21,3 milioane MWh, până la 30 octombrie, potrivit unei decizii a ANRE, aprobată recent. Stocul este cu circa 14% mai mare decât cel pentru iarna trecută.

Citeşte şi:

Preţul spot al gazelor creşte accelerat în România, şi a depăşit preţul de la hub-ul din Austria. Explicaţii

Companiile care trebuie să stocheze cel mai mult sunt cei doi mari furnizori, Engie şi E.On. Engie are o obligaţie de 6,28 milioane, iar E.On de 5,16 milioane. Urmează cei doi mari producători, Romgaz, cu 4 milioane MWh, şi Petrom, cu circa 3 milioane.

În cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţia, companiile riscă amenzi substanţiale.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...