Pierderile Oltchim au crescut anul trecut la 270 milioane lei

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a consemnat pierderi de 90,3 milioane lei (21 milioane euro) în ultimul trimestru al din 2011, astfel că a încheiat anul cu un rezultat negativ de 270 milioane lei (63,7 milioane euro), cu 20,9% peste nivelul din 2010.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 12:26

În anul precedent, pierderile au fost de 223,3 milioane lei. Cifra de afaceri a urcat cu 17,1%, de la 1,3 miliarde lei la 1,53 miliarde lei (361 milioane euro), conform raportului preliminar transmis, miercuri, Bursei.

Veniturile au crescut cu 15,4%, la 1,64 miliarde de lei, iar cheltuielile au avansat cu 16,1%, la 1,91 miliarde de lei. Compania Oltchim este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din capital. Acţiunile Oltchim se tranzacţionau miercuri la BVB la preţul de 1,17 lei pe unitate, în urcare cu 0,34%. Combinatul chimic are o capitalizare de 401,5 milioane lei (92,3 milioane euro).

 

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei desfășurată în luna martie, că SUA ar fi fost implicată în demiterea......
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează un expert de la Goldman Sachs
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează ...
O interzicere a exporturilor de motorină americană, aşa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate şi incertitudine ...
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea cetățeniei alegătorilor americani
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie preşedintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date ...