Aerostar Bacău: profit net dublu, după primele 9 luni

Aerostar Bacău a raportat o dublare a profitului net în primele nouă luni ale acestui an, la 59,82 milioane de lei, comparativ cu 26,98 milioane de lei cât a afişat în perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit unui Raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 09 nov. 2018, 12:02
Aerostar Bacău: profit net dublu, după primele 9 luni

În perioada ianuarie-septembrie, compania a înregistrat o creştere de 6,4% a cifrei de afaceri, de la 223,79 milioane de lei în primele nouă luni ale anului trecut, la 238,16 milioane de lei. Vânzările la export s-au redus la 180,79 milioane de lei, de la 182,96 milioane de lei.

Veniturile totale ale Aerostar au urcat cu 6,4%, de la 257,25 milioane de lei, la 273,77 milioane de lei, iar cheltuielile totale s-au redus cu 6,4%, de la 222,59 milioane de lei la 208,33 milioane de lei.

Cheltuielile pentru investiţii din surse proprii s-au cifrat la 23,59 milioane lei, în creştere cu 100% faţă de perioada similară din 2017.

La data de 30 septembrie 2018, numărul efectiv de personal era de 1.999 salariaţi, dintre care 1.868 salariaţi proprii şi 131 salariaţi personal angajat temporar prin agent de muncă temporară. Din salariaţii proprii, un număr de 179 angajaţi se află în poziţii de management.

Înfiinţată în 1953, Aerostar fabrică produse de aviaţie, repară şi modernizează avioane, produce şi realizează integrări de sisteme aero şi terestre cu aplicaţii civile sau în domeniul apărării şi securităţii.

Acţiunile companiei sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti încă din anul 1998.

La 31 martie, Aerostar avea o capitalizare bursieră 746,159 milioane lei. Acţionarii companiei sunt SC IAROM, cu 71,2963 % din acţiuni, SIF Moldova – 15,0514 % şi alţi acţionari – 13,6523 %.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. Va reporni luni
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. ...
O nouă avarie la unul dintre puținele grupuri pe cărbune care mai sunt operaționale și care sunt importante acum pentru sistemul energetic național a avut loc azi-noapte. De data aceasta la CET......
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
Retailerul de mobilă suedez IKEA va deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Iași, în Egros Shopping. Inaugurarea ...
Turbine eoliene în Marea Neagră, încă un pas: Guvernul a aprobat lista perimetrelor offshore ce pot fi concesionate, țintă de 3.000 MW
Turbine eoliene în Marea Neagră, încă un pas: Guvernul a aprobat lista perimetrelor offshore ce pot fi concesionate, ...
Guvernul a aprobat lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate în sectorul românesc al Mării Negre. Această ...
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care rămân în economia naţională
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care ...
România trebuie să transforme resursele atrase prin Instrumentul SAFE în proiecte realizate, contracte implementate şi ...