De ce ne pune ministrul Tabără taxă pe pământ

Valeriu Tabără susţine că proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se introduc amenzi pentru proprietarii de terenuri care nu îşi igienizează proprietăţile, va avea ca efect creşterea capacităţii de arendare.
Economica.net - J, 03 nov. 2011, 09:42

„Ţinta acestui proiect de act normativ nu este doar de a-i  determina pe oameni să îşi cultive terenurile. Este vorba de a-i obliga să facă curăţenie pe acele spaţii. Ordonanţa se aplică şi celor care au proprietăţi în intravilanul localităţilor şi chiar bucureştenilor care au curţile pline de buruieni”, a declarat pentru MONEY.ro, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Efectul numărul doi-creşterea suprafeţei arendate

Potrivit lui Tabără, un alt efect aşteptat al ordonanţei de urgenţă se referă la creşterea suprafeţelor de teren arendate sau concesionate. „Toţi deţinătorii de terenuri trebuie să-şi cureţe terenurile. Nu există scuze pentru nimeni. Dacă sunt bătrâni şi bolnavi să le dea nepoţilor sau să le arendeze. Există cerere mare pentru arendare şi există un cadru legal foarte bine pus la punct pentru a obţine venituri, fără a lucra efectiv pământul (prin arendare n.red). Eu cred că în urma introducerii acestei ordonanţe, capacitatea de arendare va creşte”, a mai declarat ministrul Agriculturii. Citeşte mai mult pe MONEY.RO

Te-ar mai putea interesa și
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
O firmă controlată de Ioan Mircea Bica, om cu experiență vastă în sectorul energetic și apropiat de și mai cunoscutul antreprenor Teofil Mureșan, primește licență de la ANRE pentru a fi......
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Rata anuală a inflaţiei în Turcia crescut uşor în luna mai, tensiunile din Orientul Mijlociu provocând creşterea preţurilor ...
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și inundațiilor
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și ...
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că, potrivit datelor colectate ...
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Economia americană a majorat neaşteptat numărul locurilor de muncă create în mai, în timp ce rata şomajului s-a menţinut ...