Geoană îi răspunde lui Ponta: Vizita în SUA a fost una obişnuită, ca în fiecare an

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite a fost una obişnuită, la fel ca în fiecare an, nedorind să comenteze afirmaţiile liderului PSD, Victor Ponta.
Economica.net - J, 03 nov. 2011, 09:46

„Este ceea ce fac practic de mulţi ani de zile, încerc să vizitez periodic prieteni, cunoştinţe, parteneri politici din Washington şi din alte oraşe mari americane, este o relaţie pe care o cunosc foarte bine din anii de ambasadoriat în Statele Unite, îmi face placere să mă întorc de fiecare dată, încercând să mai punem în limita puterilor o cărămidă la această relaţie dintre România şi America”, a spus Geoană.

Mircea Geoană s-a aflat la New York, miercuri, în treia zi a vizitei sale în SUA, având în program o apariţie la postul de televiziune Fox Business şi o întâlnire cu candidatul la învestitură pentru preşedinţie din partea Partidului Republican, Mitt Romney.

De asemenea, el a participat, la New York, la reuniunea anuală a Institutului Aspen, al cărui membru este. „Particip şi la întâlnirea boardului Institutului Aspen la nivel internaţional, în calitate de preşedinte al institutului Aspen România şi în fiecare an, în luna noiembrie, vizitez Statele Unite în jurul acestor evenimente”, a precizat el.

Despre întâlnirea cu candidatul republican, el a spus că este „o încercare firească de a ţine contacte apropiate şi cu tabăra democrată şi cu tabăra republicană”. „Parteneriatul nostru s-a născut în 1997, când Bill Clinton, un democrat, era la Casa Albă, eu eram ambasador, a fost continuată în administraţia Bush, republicană, acum este din nou o administraţie democrată, pentru noi culoarea politică contează mai puţin, ne interesează să avem relaţii cu toate părţile. Mitt Romney pare să fie un pretendent la candidatura republicană destul de important, i-am vorbit despre România şi despre nevoia ca, indiferent de ce se va întâmpla la alegerile americane sau româneşti, acest parteneriat să continue, să fie puternic, acelaşi lucru l-am făcut şi cu administraţia Obama şi îl voi face cu orice administraţie în măsura puterilor”, a mai spus Geoană.

În cursul serii, Mircea Geoană a participat, alături de fostul ambasador Nicholas Taubman, la o recepţie pentru „reprezentanţi ai mediului de afaceri şi public care au sprijinit constant promovarea relaţiilor româno-americane”.

Pe ansamblu, Mircea Geoană a declarat că vizita în SUA a fost „extraordinar de reuşită”, bucurându-se de o „primire foarte, foarte caldă şi din partea Administraţiei şi a Congresului”.

Te-ar mai putea interesa și
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
O firmă controlată de Ioan Mircea Bica, om cu experiență vastă în sectorul energetic și apropiat de și mai cunoscutul antreprenor Teofil Mureșan, primește licență de la ANRE pentru a fi......
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Rata anuală a inflaţiei în Turcia crescut uşor în luna mai, tensiunile din Orientul Mijlociu provocând creşterea preţurilor ...
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și inundațiilor
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și ...
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că, potrivit datelor colectate ...
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Companiile americane au crescut angajările în mai 2026. Rata șomajului a rămas nemodificată
Economia americană a majorat neaşteptat numărul locurilor de muncă create în mai, în timp ce rata şomajului s-a menţinut ...