MMACA îmbunătăţeşte cadrul legislativ pentru funcţionarea incubatoarelor şi acceleratoarelor de afaceri

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind incubatoarele şi acceleratoarele de afaceri, ce poate fi consultat pe site-ul instituţiei, a anunţat ministerul.
Economica.net - vin, 30 nov. 2018, 11:56
MMACA îmbunătăţeşte cadrul legislativ pentru funcţionarea incubatoarelor şi acceleratoarelor de afaceri

„Ne-am propus să creăm un mediu de afaceri competitiv, care să asigure multiplicarea investiţiilor private şi un cadru de reglementare favorabil, care să evite blocajele birocratice. Ne dorim să contribuim efectiv la crearea unei reţele europene de incubatoare de afaceri, ca prim pas spre o infrastructură digitală europeană aliniată la cele mai înalte standarde actuale în domeniu. Astfel putem facilita coordonarea iniţiativelor şi a platformelor privind digitalizarea industriei de la nivel naţional, regional şi al Uniunii Europene, iar, în paralel, creşterea accesului business-urilor româneşti pe pieţele extracomunitare”, a declarat ministrul Ştefan Radu Oprea. 

Prin modificările aduse, antreprenorii debutanţi sunt sprijiniţi în perioada ulterioară înfiinţării unei afaceri.

Principalele modificări avute în vedere, în proiectul de Lege, se referă la: simplificarea procedurii de acordare a titlului de incubator de afaceri, prin eliminarea studiului de fezabilitate, precum şi a altor reglementări ce îngreunau procedura; modificarea perioadei de valabilitate a titlului de incubator de afaceri – de la 10 ani la perioada nedeterminată; reducerea numărului de tipuri de incubatoare de afaceri (de la 8 în legislaţia actuală, la 3, respectiv: incubator de afaceri cu portofoliu mixt, incubator academic de afaceri, incubator specific unui sector).

De asemenea, vor fi extinse posibilităţile de finanţare a incubatoarelor de afaceri prin utilizarea oricărei surse legale de venit identificată; vor fi redefiniţi o serie de termeni şi expresii precum: incubatorul de afaceri, rezidentul incubatorului de afaceri, vor fi introduşi noi termeni în scopul creşterii preciziei şi a coerenţei reglementării, cum ar fi noţiunea de monitorizare post-accelerare; va fi creat cadrului legislativ în ceea ce priveşte acceleratoarele de afaceri şi vor fi clarificate unele aspecte metodologice şi de interacţiune cu autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...