Producătorii de medicamente solicită Guvernului adoptarea de urgenţă a ordonanţei privind scăderea taxei clawback

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) solicită Guvernului adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru majorarea sumei alocate medicamentelor în vederea scăderii taxei de clawback, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Economica.net - lun, 17 dec. 2018, 10:09
Producătorii de medicamente solicită Guvernului adoptarea de urgenţă a ordonanţei privind scăderea taxei clawback

APMGR atrage atenţia că dezinteresul autorităţilor faţă de aplicarea taxei de clawback diferenţiat pune în pericol soarta a milioane de pacienţi români care folosesc medicamente ieftine, acestea fiind primele afectate de lipsa unei decizii referitoare la introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback.

APMGR trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia extrem de gravă la nivelul sistemului de sănătate în contextul în care alte mii de medicamente vor dispărea în 2019 şi multe linii de producţie ale fabricilor româneşti vor fi închise.

‘APMGR a înaintat Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice mai multe soluţii viabile pentru a asigura accesul pacienţilor la aceste medicamente generice de o importanţă strategică în terapiile pe care le urmează, în primul rând prin introducerea metodei de calcul diferenţiat al taxei clawback, în funcţie de preţul de referinţă generic’, a spus Adrian Grecu, preşedintele APMGR.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a validat această soluţie ca fiind una viabilă, care ar reduce taxa clawback pentru medicamentele ieftine la 18,57% în trimestrul 4 al acestui an, faţă de nivelul de 27,53% rezultat din aplicarea modului actual de calcul al taxei, fără a avea un impact asupra bugetului de stat. Mai mult, Consiliul Concurenţei consideră că aplicarea contribuţiei diferenţiate ar aduce beneficii bugetare.

Companiile membre APMGR au capacităţi de producţie în Bucureşti, Târgu Mureş şi Constanţa unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice. Industria generică locală contribuie cu circa 1,5% la PIB, asigurând peste 8.000 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind că proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară sunt......
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...