Guvernul PSD a pus taxă de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din energie. Va lua 2,4 miliarde de lei de la ele, în 2019

Una dintre prevederile care apare în Ordonanţa despre care a vorbit ministrul Finanţelor că va intra în vigoare până la finalul anului prevede o contribuţie de 3% din cifra de afaceri anuală, pe care toate companiile din energie trebuie să o plătească Autorităţii de Reglementare în Energie. Primii vizaţi: distribuitorii de gaze şi energie Enel, CEZ, E.On, Electrica, dar din exprimarea din lege se înţelege că taxa este plătită şi de producători, marea lor majoritate de stat.
Mihai Nicuţ - mar, 18 dec. 2018, 20:17
Guvernul PSD a pus taxă de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din energie. Va lua 2,4 miliarde de lei de la ele, în 2019

Iată prevederea din proiectul de Ordonanţă a Guvernului

„Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Nivelul tarifelor şi contribuţiilor prevăzute la alin.(2) se stabileşte anual prin ordin al ANRE, cu excepţia contribuţiei băneşti percepute de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice, în condiţiile legii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2. După alineatul (3) al articolului 2, se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:

„(3^1) Contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice este egală cu 3% din cifra de afaceri realizată de aceștia”.

Aşadar, fiecare companie din sectorul energiei electrice şi termice şi al gazelor a cărei activitate este reglementată de ANRE (în special distribuţiile de energie electrică şi de gaze) trebuie să plătească, de la anul, 3% din cifra de afaceri, taxă către Autoritate.

Există şi acum o astfel de taxă către ANRE, aplicată pe baza celor două legi şi a unui ordin al ANRE care derivă din ele, dar ea este de doar 0,1% din cifra de afaceri.

„Pentru persoana juridică titulară de licență, contribuția care se percepe este egală cu 0,1% din cifra de afaceri realizată de aceasta în anul 2017 din activitățile comerciale ce fac obiectul licențelor pe care le deține, dar nu mai puțin decât contribuția minimă de 3.125 lei, cu excepția persoanei juridice prevăzute la lit b”. Aşa scrie în Ordinul ANRE nr. 126/2017 privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2018.

Dacă ne uităm pe bugetul ANRE din 2018, observăm că, din această taxă, în 2018 s-au strâns 79 de milioane de lei „venituri din contribuții/tarife anuale”. Acum, această taxă creşte de 30 de ori, de la 0,1% la 3%, deci ANRE va încasa, grosier, în acest an, de 30 de ori mai mulţi bani, deci 2,37 miliarde de lei.

Firmele din energie trebuie să plătească aceşti bani şi retroactiv, din venituri care nu au fost trecute ca atare în bugete şi care nu s-au realizat, în condiţiile în care tarifele de distribuţie sunt reglementate de stat. Noua ordonanţă intră în vigoare de la începutul lui 2019, dar aceşti bani se vor plăti la cifra de afaceri realizată în 2018, în condiţiile în care tarifele din care firmele de distribuţie (mai ales) au făcut veniturile anul trecut nu au cuprins şi această taxă. Dacă interpretarea este că taxa este plătită şi de producători, la fel, ei vor trebui să plătească sumele tot retroactiv şi din venituri nebugetate, pentru că preţurile de livrare a energiei din 2018 nu au inclus această taxă

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...