Dragnea, un nou atac la corporaţii: Sunt bănci străine cu profituri „jignitor de mici”. Companii foarte mari ascund profitul din România

Liviu Dragnea a afirmat, joi seară, la Antena 3, că sunt bănci străine cu profituri "jignitor de mici" care activează pe piaţa românească şi că este sigur că sunt companii foarte mari care ascund profiturile obţinute în România, scrie News.ro.
Economica.net - J, 27 dec. 2018, 20:51
Dragnea, un nou atac la corporaţii: Sunt bănci străine cu profituri

„Noi discutăm de companii mari, care au cifră de afaceri de miliarde de euro, miliarde de euro şi care au profituri foarte foarte, foarte mici, unu virgulă ceva la sută sau zero virgulă ceva la sută şi unele pe care trebui să vedem cum să le ajutăm, cu pierderi. Exact în România fac cifre de afaceri foarte mari, dar profituri mici. Înseamnă că au o problemă cu managementul, aplicăm Ordonanţa 109, înseamnă că au manageri care nu-s foarte buni. Nu toate”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.

El a dat exemplul unei companii care produce băuturi răcoritoare, care declară un profit mare şi despre care a spus că „e super-corectă”, scrie News.ro.

„De ce această companie nu-şi ascunde profitul, are 14 şi ceva la sută, adică este super corectă şi de ce alte companii sunt cu unu şi ceva la sută, băncile, companii din energie, companii din retail, lanţurile de magazine”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă bănuieşte că aceste firme îşi ascund profiturile, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns: „Da, nu le bănui, sunt absolut sigur”.

„Sunt companii mari, cu o istorie în spate, care nu merg într-o ţară să se afle în treabă. Eu am văzut reclame serioase, cât de drag şi dor şi grijă au faţă de România, cum susţin ei Centenarul. Păi cum susţin? Cu banii care nu… Şi ca să înţeleagă toată lumea profitul ăla rămâne tot lor, dar pentru ăia 16 la sută pe care ar trebui să plătească impozit pe profit în România, nu vor să plătească. Adică de ce să rămână aici, în această ţară? Şi când adunăm tot şi eu sper ca anul viitor, la începutul anului, undeva în ianuarie, să avem o situaţie pe care să-o prezentăm în mai multe feluri şi în mai multe forme în care să vedem toată cifra de afaceri obţinută în România de toate companiile străine şi e foarte bine şi să fie în continuare şi mai mare şi să vedem şi impozitul pe profit care a rămas României. Că e bine toţi să ştim cum stăm. Eu nu-s nebun, sunt doar un pic patriot şi cred că e firesc să avem aceleaşi drepturi ca şi alţii din alte ţări”, a mai afirmat Dragnea.

În context, Dragnea a afirmat că nu este vorba despre „o lăcomie numai în România, e peste tot, dar alte ţări şi-au luat măsuri”.

„Taxa pe care noi o punem, care însoţeşte creşterea ROBOR-ului, taxa pe activele băncilor este şi în mai multe ţări şi funcţionează”, a adăugat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...