Criza din energie continuă. România importă masiv electricitate şi în această dimineaţă

Importurile masive continuă pe fondul crizei energetice. La ora 09.00, România importa 1.760 MW energie electrică în condiţiile în care grupul oprit de la centrala Rovinari nu a fost repornit şi au apărut şi alte avarii în sistem.
Economica.net - vin, 18 ian. 2019, 06:22
Criza din energie continuă. România importă masiv electricitate şi în această dimineaţă

Importul de energie era a doua sursă pentru asigurarea consumului la ora 9.00, potrivit datelor Transelectrica. Consumul de energie electrică nu este forte mare pentru această perioadă, de sub 9.000 MW (8.885), dar producţia internă este de doar 7.200 MW.

Cea mai importantă’ sursă de generare sunt centralele pe gaze, cu peste 1.900 MW, urmate de hidrocentrale şi abia apoi de cărbune. Nici vântul nu mai bate la fel ca în orele trecute (doar 775 MW).

Situaţia apare pe fondul hidraulicităţii reduse, a efectelor grevei minerilor de la Complexul Energetic Oltenia dar şi a avariilor şi opririlor programate. Grupul de 300 MW oprit de la Rovinari din lipsa cărbunelui va fi pornit abia în noaptea zilei de 20 ianuarie, şi au apătut şi avarii: o reducere de putere de aproape 100 MW la centrala pe gaze de la Iernut, din cauza unui cazan spart şi un grup oprit accidental tot la CE Oltenia, la Işalniţa 120 MW. De asemenea, nu este disponibil un grup de la Porţile de Fier, oprit însă planificat.

Situaţia se va îmbunătăţi pentru că vin zilele de week-end, când consumul este tradiţional mai redus, iar minerii au început din seara zilei de 17 ianuarie, după ce au acceptat oferta de majorare a salariilor cu 1.000 de lei brut, să livreze cărbune.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...