Numărul mașinilor furate din străinătate și ajunse în România a crescut cu 70% în 2018

Numărul autovehiculelor care figurau ca fiind căutate de către autorităţi sau declarate furate în străinătate şi care au intrat în România a crescut în 2018 cu 70%, până la 250 de unităţi, comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate, luni, de portalul InspectorAuto.ro, care citează informaţiile Poliţiei de Frontieră.
Economica.net - lun, 21 ian. 2019, 14:07
Numărul mașinilor furate din străinătate și ajunse în România a crescut cu 70% în 2018

„Cererea mare pentru maşini second-hand îi determină pe samsari să găsească metode noi de a face bani sau să apeleze la metode vechi, deja confirmate. După valul de maşini rulate cu sute de mii de kilometri sau maşini cu daune majore, dar cu kilometri puţini, în 2018 au fost aduse în ţară şi sute de maşini furate din Europa de Vest. Poliţiştii de frontieră au descoperit, anul trecut, în jur de 250 autovehicule, care figurau ca fiind căutate de autorităţi sau declarate furate în străinătate. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, când au fost depistate sub 150 de autovehicule, în 2018 s-a constatat o creştere de peste 70%. Nu au fost doar autoturisme, ci şi microbuze, motociclete, camioane şi remorci. Pe lângă aceste maşini furate din străinătate şi descoperite la frontieră, mai sunt şi autovehicule furate pe care hoţii reuşesc să le aducă în ţară înainte de a fi declarate către autorităţile din afară, deci numărul acestora este chiar mai mare. Astfel de cazuri apar destul de des în România, iar în cele mai frecvente situaţii maşinile aduse sunt din Italia”, se arată într-un comunicat de presă al site-ului specializat, care pune la dispoziţie o bază de date cu autovehicule declarate furate către autorităţi.

Datele Poliţiei de Frontieră relevă faptul că, printre cele mai scumpe maşini furate anul trecut, se află trei SUV-uri: un Land Rover în valoare de peste 58.000 euro, un BMW X6 de 50.000 euro şi un Audi Q7 de peste 60.000 de euro.

„Hoţii au încercat să introducă în România autovehicule furate pe la toate graniţele ţării: P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare), P.T.F. Nădlac (judeţul Arad), P.T.F. Borş (judeţul Bihor), frontiera cu Republica Moldova, P.T.F. Albiţa şi P.T.F. Sculeni, precum şi la graniţa cu Bulgaria”, precizează sursa citată.

InspectorAuto.ro oferă istoricul de kilometri şi daune al unei maşini second-hand în funcţie de seria de şasiu şi are o bază de date de peste 6 milioane de înregistrări. În acest fel, cumpărătorul poate şti concret dacă este pe cale să cumpere o maşină cu kilometri daţi înapoi, una care a avut doar avarii minore sau una care a fost cu daună totală.

Te-ar mai putea interesa și
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea......
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...