Premieră în Bucureşti: Care sunt adevăratele preţuri la care se vând apartamentele

Primăria Sectorului 2, împreună cu Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, a lansat primul raport care arată prețurile de tranzacționare a locuinţelor şi terenurilor de pe raza sectorului. Acesta este primul raport de acest fel lansat pentru Bucureşti şi care arată valorile de tranzacţionare a proprietăţilor imobiliare. Doar la Cluj-Napoca mai există un astfel de raport, realizat de firma de evaluare Veridio, în colaborare cu autorităţile locale. 
Economica.net - mie, 23 ian. 2019, 10:33
Premieră în Bucureşti: Care sunt adevăratele preţuri la care se vând apartamentele

Studiul a vizat toate tipurile de proprietăți care au făcut obiectul unor asemenea contracte: apartamente, case, terenuri, dar și locuri de parcare sau garaje. Informațiile prelucrate de Analize Imobiliare provin de la Direcția Venituri Buget Locale (DVBL) a Sectorului 2 și reprezintă datele colectate din contractele imobiliare de vânzare înregistrate în vederea stabilirii bazei de impozitare.

Anul trecut au fost înregistrate aproape 4.000 de tranzacții imobiliare în Sectorul 2, cu o valoare totală de 309,3 milioane de euro. Cele mai multe vânzări, aproape 85%, au fost pentru apartamente, iar 5,1% din contracte au fsot pentru case sau vile. Au mai fost vândute 95 de terenuri (2,4%) şi 315 de alte tipuri de imobile (8%), mai arată datele studiului,  

„În ceea ce privește valorile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale, de precizat ar fi apartamentele au consemnat în ultimul an și jumătate doar creșteri ușoare ale prețului mediu unitar, anume în T4 2017 și T3 2018. Din punctul de vedere al costului pe metru pătrat util, acest tip de imobile se situau, în ultimul trimestru, la un nivel maxim raportat la întregul an, respectiv 1.170 de euro (la egalitate cu trimestrul al doilea)”, potrivit studiului. 

În ultimul trimestru din 2018, preţul mediu de vânzare a fost de cu 4,5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atunci când un mp util a fost tranzacţionat cu 1.140 de euro. 

„Raportul Tranzacții imobiliare va funcționa ca un ghid atât pentru investitori, pentru cetățenii care doresc să locuiască în sectorul 2, cât și pentru administrația locală, care va putea localiza și apoi gestiona situația zonelor cu deficit economic sau cu potențial mare de dezvoltare. Vom putea implementa măsuri clare și ne vom raporta la o evaluare profesionistă, făcută pentru a ne ușura tuturor muncă”, spune Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei. 

În ce zonă s-au realizat cele mai multe tranzacţii

Cele mai multe tranzacţii parafate anul trecut au fost pentru proprietăţi din Centru (849 de vânzări), apoi cartierele Pantelimon (808 achiziții), Tei (695 de vânzări) și, respectiv, Colentina (603 contracte).

Ca valoare a proprietăților vândute, însă, zona centrală (cu 80 de milioane de euro) este urmată de Pipera Sud (cu un total de 53,1 milioane de euro, pentru doar 301 tranzacții), Tei (50,9 milioane de euro), Pantelimon (44,5 milioane de euro) și, abia pe locul al cincilea, de Colentina (33,5 milioane de euro). Bineînțeles că discrepanțele între cele două clasamente nu fac decât să sublinieze valorile comparativ mai mari ale proprietăților tranzacționate în centrul și nordul Capitalei. 

Te-ar mai putea interesa și
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Echipa Toyota Gazoo Racing W2RC a reușit să obțină primele două poziții pe podiumul etapei din Argentina a Campionatului Mondial FIA de Rally‑Raid. Dacia a trebuit să se mulțumească cu......
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Rompetrol Downstream, segemntul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol (KMG International), a raportat pentru ...
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, ...
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...