O firmă germană cumpără un pachet din Blue Air – presa germană

Compania germană de transporturi și logistică Zeitfracht are plan extinderea operaţiunilor pe piaţa aviatică şi vrea să cumpere o parte din acţiunile companiei româneşti Blue Air, scrie publicaţia Welt. 
Andrada Ghira - vin, 25 ian. 2019, 08:57
O firmă germană cumpără un pachet din Blue Air - presa germană

Compania germană de transporturi şi logistică Zeitfracht vrea să îşi extindă operaţiunile pe piaţa transportului aerian de pasageri şi să cumpere un pachet de acţiuni din transportatorul român Blue Air. 

Contactaţi de ECONOMICA.NET, reprezentanţii companiei spun că vor reveni în cursul zilei de astăzi cu o declaraţie de presă. 

Zeitfracht nu este la primul pas pe piaţa aviatică. Germanii au cumpărat în 2017 compania aeriană WDL Aviation, cu baza pe aeroportul din Bonn, care are în flotă trei aeronave BAE 146 pentru transportul de marfă. WDL a operat curse pentru giganţii aerieni precum British Airways şi Air France. Din luna martie, flota companiei se va îmbogăţi cu patru modele Embraer 190, mai scrie publicaţia germană. 

Blue Air şi-a schimbat forma juridică în vara anului trecut, atunci când a devenit societate pe acţiuni. 

Toamna trecută, compania românească a cumpărat operatorul de stat Air Moldova. 

În vara lui 2017, Blue Air a plasat o comandă fermă pentru achiziţia a şase modele 737 MAX 8, cu posibilitatea de a mai cumpăra două, în aceleaşi condiţii.

Blue Air estimează pentru 2018 peste 5,5 milioane de pasageri şi o cifră de afaceri de 460 de milioane de euro, ambii indicatori fiind în creştere cu 10% faţă de anul 2017. Echipa Blue Air are aproximativ 1.500 de angajaţi, dintre care peste 800 sunt personal navigant. În anul 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depăşind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportaţi, statut pe care şi-l menţine şi în prezent.

Blue Air a fost înfiinţată în 2004 şi are baze operationale în România, Cipru, Italia şi Marea Britanie. În prezent, compania operează peste 100 de rute din 16 ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este vorba despre digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor......
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...