PFA-urile şi întreprinderile individuale care nu şi-au actualizat obiectul de activitate vor fi radiate, de la 18 martie – ONRC

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) va radia din registrul său, din oficiu, de la data 18 martie 2019, persoanele fizice autorizate (PFA) şi a întreprinderile individuale (ÎI) care nu şi-au actualizat obiectul de activitate conform legislaţiei în vigoare, informează vineri, ONRC.
Economica.net - vin, 25 ian. 2019, 12:07
PFA-urile şi întreprinderile individuale care nu şi-au actualizat obiectul de activitate vor fi radiate, de la 18 martie - ONRC

„Potrivit prevederilor din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, oficiul registrului comerţului radiază din oficiu, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de actul normativ menţionat”, se precizează într-un comunicat al ONRC remis AGERPRES.

Termenul de 60 de zile se împlineşte la data de 18 martie 2019.

Potrivit Legii nr. 182/2016, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut de prevederile legale în vigoare (5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN pentru PFA şi 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN pentru ÎI) au obligaţia de a solicita oficiului registrului comerţului competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului referitoare la obiectul de activitate.

ONRC precizează că formulare-tip având ca obiect înregistrări în registrul comerţului, inclusiv cele privind modificarea obiectului de activitate al PFA şi ÎI şi, după caz, înscrisurile doveditoare pot fi transmise prin poştă, mijloace electronice, utilizând portalul de servicii online al Oficiului National al Registrului Comerţului (cu semnătură electronică extinsă), respectiv direct la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia PFA sau ÎI şi-a stabilit sediul profesional.

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Te-ar mai putea interesa și
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic față de deficitul de 76,44......
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, ...
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...