Vlăsceanu, ACUE: Preţul gazelor pe piaţa liberă a crescut cu 25-30% faţă de luna septembrie

Preţul gazelor pe piaţa liberă este mai mare în prezent cu 25-30% faţă de luna septembrie, însă consumatorii casnici îşi pot schimba furnizorul sau pot reveni în piaţa reglementată la 21 de zile de la notificarea companiei energetice, a declarat, marţi, Silvia Vlăsceanu, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Economica.net - mar, 29 ian. 2019, 13:37
Vlăsceanu, ACUE: Preţul gazelor pe piaţa liberă a crescut cu 25-30% faţă de luna septembrie

Aceasta după ce, tot marţi, Autoritatea de Reglementare a anunţat că utilizatorii casnici pot reveni la preţuri reglementate, care nu vor creşte până în anul 2022.

„Nu ştim cum vor fi preţurile pe noua piaţă reglementată. Consumatorul casnic care a încheiat un contract pe piaţa concurenţială poate reveni pe piaţa reglementată, chiar dacă un contract cu un furnizor concurenţial. Acum fiecare ştie ce a semnat şi ce fel de contract are, întrucât acest contract nu este reglementat, ci pe o piaţă unde fiecare şi-a negociat. Pe de altă parte, există prevederi legale peste valoarea juridică a unui contract, prin care nu i se poate îngrădi dreptul unui consumator de a-şi schimba furnizorul în 21 de zile de la notificare”, a afirmat Vlăsceanu.

Potrivit acesteia, în prezent nu se ştie care vor fi preţurile reglementate, astfel că nu se poate spune dacă va fi mai avantajos pentru un consumator casnic care are contract pe piaţa liberă să revină în segmentul reglementat.

„Pe de altă parte, preţul gazelor este în creştere. Pe piaţa liberă, preţurile au crescut cu 25-30% faţă de septembrie. Celelalte componente reglementate nu au evoluat, tarifele de transport, distribuţie şi marja de furnizare nu au fost modificate”, a adăugat Vlăsceanu.

Şi la energie electrică, preţurile de pe piaţa spot sunt în prezent aproape duble faţă de nivelurile din vară.

Anterior, tot marţi, ANRE a emis un comunicat de presă potrivit căruia preţul energiei şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018.

„Prevederile OUG 114/2018, coroborate cu legislaţia secundară emisă de ANRE în aplicarea acesteia, nu vor conduce la creşteri de preţuri la energia electrică şi gazele naturale furnizate clienţilor finali casnici care optează pentru furnizarea în regim reglementat în perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 – pentru energia electrică, şi în perioada 01.01.2019 – 28.02.2022 – pentru gazele naturale”, se arată în comunicatul instituţiei.

În plus, consumatorii casnici au posibilitatea de a reveni din nou în piaţa reglementată, potrivit OUG 114, lucru care nu era permis până acum pe piaţa gazelor.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale, printr-o emisiune de obligațiuni suprascrisa......
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall
Concernul german de armament Rheinmetall a primit miercuri o comandă de drone de luptă pentru Armata Germană, care vor ...