CNAIR: În două săptămâni am putea afla primii constructori ai Autostrăzii Sibiu-Piteşti

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ar putea anunţa constructorii secţiunilor 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti în prima parte a lunii februarie, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. 
Anemona Andone - J, 31 ian. 2019, 19:46
CNAIR: În două săptămâni am putea afla primii constructori ai Autostrăzii Sibiu-Piteşti

„Facem eforturi ca, în cel mai scurt timp, în prima parte a lunii februarie, să anunţăm câştigătorii”, a declarat reprezentantul CNAIR.

Anterior, directorul general al CNAIR Narcis Neaga declara pentru News.ro că vor fi anunţaţi în câteva zile câştigătorii licitaţiilor pentru autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunile 1 şi 5.

Secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti au fost lansate la licitaţie în vara lui 2017 iar pentru execuţia lor CNAIR a primit nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti).

La finele anului trecut, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Pitești. Acest document deblochează practic cel mai important proiect rutier al României, așteptat și de cea mai mare companie din țară, producătorul auto Dacia.

Pe lângă stabilirea constructorilor de la capetele autostrăzii, după obţinerea acordului de mediu poate fi lansată licitaţia pentru proiectarea şi construirea lotului 4. În ceea ce priveşte sectoarele dificile din munţi, CNAIR va scoate la licitaţie studii suplimentare. Într-un scenariu optimist, loturile 2 şi 3 ar putea fi scoase la licitaţie pentru construcţie anul acesta, iar într-un scenariu pesimist, abia în 2020.

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...