Regele Mohamed al Marocului a fost jefuit

În timp de suveranul marocan se află în călătorie în Statele Unite, hoţii i-au călcat palatul regal din Rabat, furând obiecte personale ale regelui şi ale membrilor familiei lui.
sanziana.stancu - vin, 17 feb. 2012, 11:05

Au fost arestate, deocamdată, 13 persoane în legătură cu jaful din palatul regal al lui Mohamed al VI-lea, din Rabat. Încă nu au fost elucidate circumstanţele jafului şi nici numărul real de autori ai acestuia, după cum a informat site-ul arabofon  Goud.

„Cazul  nu a fost încă elucidat în întregime, dar având în vedere gravitatea ultrajului, procurorul de pe lângă Curtea de Apel din Hay Riad (o circumscripţie a capitalei marocane) şi directorul Siguranţei Naţionale sunt cei abilitaţi să se ocupe de anchetă”, a precizat un alt site, Demain Online.

Nu este pentru prima oară când suveranul marocan păţeşte aşa ceva. În 2005, prima pagină a ziarelor marocane a fost ţinută cu povestea unui episod asemănător, comis de servitorii regali şi alte ajutoare de la curte, care au complotat la furtul unor obiecte de valoare dintr-o altă reşedinţă din Rabat a regelui. Hoţii au furat atunci mai multe piese de veselă din cristal, cu monograma „H II”, care aparţinuseră tatălui lui Mohamed al VI-lea, regele Hassan al II-lea.

Publicaţia TelQuelle scrie la rândul său că furturile la curtea regelui Marocului, din somptuasele lui reşedinţe, nu mai uimesc pe nimeni, ci, din contră, au devenit un fel de „monedă curentă” pentru unii dintre supuşii suveranului marocan.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...