Negocierile cu chinezii de la Huadian pentru construirea unui grup de 600 MW de la Rovinari au fost reluate

Reprezentanţii Ministerului Energiei şi cei ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au reluat negocierile cu compania chineză Huadian Engineering pentru realizarea, în parteneriat public-privat, a unui nou grup energetic de 600 MW la Rovinari, a anunţat, luni, secretarul de stat, Andrei Maioreanu.
Economica.net - lun, 04 feb. 2019, 10:23
Negocierile cu chinezii de la Huadian pentru construirea unui grup de 600 MW de la Rovinari au fost reluate

Potrivit sursei citate, realizarea respectivei investiţii este cuprinsă în Strategia Energetică a României 2019-2030, alături de finalizarea Grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu – Măgurele – Nicopole.

„Realizarea Grupului Energetic de 600 de MW, investiţie de aproape un miliard de euro, va permite accesul la tehnologii moderne în condiţiile în care, de 25 de ani, nu s-au mai făcut astfel de investiţii în sectorul termoenergetic românesc, va permite accesul la un management modern şi sustenabil privind protecţia mediului, precum şi consolidarea pieţei naţionale de energie şi a mixului energetic diversificat prin valorificarea superioară a resurselor energetice primare. De asemenea, va ajuta la stimularea investiţiilor interne prin asigurarea, din România, a unor părţi de echipamente şi materiale şi va crea aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada implementării”, a explicat Andrei Maioreanu.

El a adăugat că negocierile cu reprezentanţii China Huadian Engineering au fost reluate în perioada 17-18 decembrie 2018, iar la sfârşitul lunii ianuarie au avut loc discuţii la Ministerul Energiei care au avut ca obiect Acordul acţionarilor părţii chineze şi ai părţii române.

„Începând de astăzi (luni – n.r.), negocierile dintre cele două părţi vor continua pentru finalizarea contractelor de Superficie şi de Furnizare Cărbune, fiind vorba despre un angajament al CEO de livrare a unei cantităţi de aproximativ 5 milioane de tone de lignit”, a mai spus Andrei Maioreanu.

În context, preşedintele Directoratului CEO, Sorin Boza, a afirmat că noul grup de 600 de MW va fi cel de-al 12-lea, compania având, în prezent, 11 grupuri cu o putere totală de 3.240 MW.

China Huadian Engineering, parte a China Huadian Group-CHD, este una dintre cele cinci companii producătoare de energie din ţara respectivă, având o putere totală instalată de 150.000 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...