Anton Anton are încă în vedere modificarea OUG 114 pentru producătorii pe cărbune

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat joi, la Iernut, că are în vedere modificarea OUG 114/2018, care introduce aşa-numita "taxă pe lăcomie", în special pentru producătorii pe cărbune, care sunt sufocaţi de certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
Economica.net - J, 07 feb. 2019, 13:18
Anton Anton are încă în vedere modificarea OUG 114 pentru producătorii pe cărbune

 

„Am în vedere modificarea OUG 114 pentru producătorii pe cărbune. Am fost la Târgu Jiu şi am discutat cu oamenii de acolo. Acolo compania nu este profitabilă, este la o limită şi nu datorită situaţiei energetice a României, ci datorită certificatelor de carbon (CO2). Certificatele au fost introduse, aşa cum spun englezii foarte frumos, phase out cărbunele, adică pentru a elimina producţia de cărbune. Noi nu ne putem permite chestia aceasta. Îmi pare rău, România nu îşi poate permite chestia aceasta şi în strategia energetică scrie foarte clar. Mai mult, cred că aţi constatat că au fost nişte chinezi să negocieze noi unităţi. (…) Ce ştiu eu, am prins negocierile acestea lâncezind şi le-am accelerat”, a spus ministrul Energiei.

Anton Anton a precizat că doreşte modificarea OUG 114/2018 în sensul exceptării de la plată a producători de cărbune, „aşa cum sunt exceptaţi producătorii de energie termică pentru oraşe”.

„La cei de la CEO (Complexul Energetic Oltenia, n.r.) certificatele CO2 reprezintă 40% din costul de vânzare al energiei, la niciunul din producători nu se întâmplă asta. Haideţi să îi ajutăm pe cei care sunt în suferinţă, asta este analiza pe care am făcut-o noi”, a arătat ministrul.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a spus şi pe 17 ianuarie 2019, când s-a întâlnit cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia și cei ai sindicatelor, că este luată în calcul și eliminarea taxei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile care produc energie pe bază de cărbune. Întâlnirea de atunci a avut loc în contextul grevei minerilor de la CE Oltenia

„Ne vom strădui sa eliminăm taxa de 2% din cifra de afaceri pentru companiile care produc energie pe bază de cărbune”, a spus Anton Anton. Acesta a spus că este justificată eliminarea taxei în condițiile în care compania este obligată să plătească certificate de dioxid de carbon, care sunt foarte scumpe, și care reprezintă peste 30% din costul de producție al energiei pe bază de cărbune.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...