Dragnea: Vom avea o întâlnire a coaliţiei cu premierul pentru a stabili societăţile care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a convenit cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o întâlnire a coaliţiei cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul de Finanţe pentru a stabili societăţile care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.
Economica.net - lun, 18 feb. 2019, 14:32
Dragnea: Vom avea o întâlnire a coaliţiei cu premierul pentru a stabili societăţile care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

„Am discutat un subiect foarte important şi anume Fondul Suveran de Investiţii, care trebuie operaţionalizat. Mai este de adoptat hotărârea de Guvern care este deja pusă în transparenţă şi am convenit amândoi ca în zilele următoare – miercuri sau joi – să avem o întâlnire în coaliţie cu doamna prim ministru şi cu ministrul de Finanţe pentru a stabili exact, pentru ultima dată, care sunt societăţile care vor intra în Fond şi data când va fi adoptată HG. Este un motor de dezvoltare foarte important, este o sursă de investiţii importantă pentru România şi trebuie pornit foarte repede”, a afirmat Dragnea, la Parlament.

Întrebat dacă la această şedinţă a coaliţiei s-ar putea discuta şi despre o eventuală sesizare la CCR în cazul revocării procurorului general Augustin Lazăr; Dragnea a răspuns: „Nu, nu ar putea, pentru că eu şi domnul Tăriceanu suntem interesaţi de Fondul de dezvoltare. Nu am discutat subiectul ăsta şi nici nu am de gând să discut miercuri sau joi când va fi şedinţa coaliţiei”.

Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, au avut o întâlnire luni, la Palatul Parlamentului. Tăriceanu a venit la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut o întâlnire, la rândul său, cu Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ingka Group, cel mai mare francizat al grupului suedez IKEA și compania care operează lanțul de trei magazine de mobilier din România, are planuri de a-și continua activitatea în sectorul......
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara ...
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...