Ce profituri au făcut cele mai mari companii româneşti de la Bursă, anul trecut. Şi din ce afaceri

Cele mai mari 33 de companii româneşti tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti au obţinut profituri nete de peste 6 miliarde de lei, dar 60% din această valoare vine de la OMV Petrom. Ajungem la puţin  peste un miliard de lei, dacă mai scădem şi câştigurile nete al Fondului Proprietatea (544 milioane de lei), ale celor 2 mari bănci cu profit de la cota BVB şi ale societăţilor de investiţii financiare (SIF).
Adrian N. Ionescu - lun, 20 feb. 2012, 07:24

Cele 33 de companii profitabile au făcut afaceri în valoare de peste 41 de miliarde de lei, din care, însă, mai mult de jumătate (circa 23 de miliarde) sunt ale Petrom.

De asemeni, profitul estimat pe 2011 al Petrom (simbol bursier SNP) ar trebui să fie de circa 3,6 miliarde de lei, dacă luăm în considerare rezultatul raportat la 9 luni, de 2,9 miliarde de lei, şi dinamica obişnuită a companiei. SNP va raporta rezultatele pe 22 februarie.

Rezultatele Petrom trebuie separate, căci nu sunt prerezentativ pentru profilul ofertei Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Polarizarea ofertei este şi mai adâncă de atât.

Doar cinci companii furnizează 86% din profitul net de un miliard de lei care a mai rămas de împărţit  între  cele 22 de companii, cele mai mari după valoarea lor de piaţă certificată la bursă, după ce am dat la o parte contribuţia extrem de mare  ale Petrom, ca şi pe cele ale firmelor financiare.

După Fondul Proprietatea (simbol bursier FP), menţionat deja cu al doilea cel mai mare profit, urmează operatorul monopolului transportului de gaze naturale pe magistralele naţionale, Transgaz (TGN) cu 392 de milioane de lei, şi cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, Alro Sltania (ALR, 230 milioane lei).

Urmează ceva mai jos Transelectrica (TEL, 91 milioane de lei), operatorul altui monopol, al transportului magistral de electricitate, după SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Moldova (SIF2), care au încasat contravaloarea pachetelor de acţiuni ale BCR de la Erste Bank, şi au şi ele profituri record de 208 şi respectiv 191,5 milioane de lei.

La BVB sunt cotat trei bănci, dintre care BRD şi Banca Trasnilvania (TEL) sunt a doua, respectiv a treia cea mai maer bancă după mărime activelor, după BCR. BRD este abia a opta în topul profiturilor de la BVB, cu 109,7 milioane de lei, iar Banca Transilvania a 7-a, cu 91 de milioane.

Printre cele mai profitabile companii de la BVB se mai numără Azomureş Tg. Mureş (AZO, 82 milioane de lei) şi producătorul de ţevi de aluminiu TMK  Artrom Slatina (ART, 67,5), aflate pe locurile 11 şi 12.

Tabloul sărăciei de la Bursa de Valori Bucureşti arată mai departe astfel:

După ce trecem de producătorul de medicamente Zentiva (SCD; 32,6 milioane), urmează 7 dintre 21 de companii profitabile de la BVB cu profituri de 10 – 20 de milioane de lei: Antibiotice Iaşi (ATB; 20), Compa Sibiu (CMP; 17,2), Bursa de Valori Bucureşti (BVB; 17), Rompetrol Well Services (PTR; 15,5), Biofarm Bucureşti (BIO; 14,5), Electromagnetica Bucureşti (ELMA; 12,9) şi Aerostar Bacău (ARS; 11,6).

Altele şase reuşesc să treacă de un milioane de lei, iar restul de cinci companii îşi numără profitul în sute de mii de lei.

Topul profiturilor nu corespunde neapărat cu topul celor mai mari câştiguri la bursă, obţinute, eventual, de către cei care ar fi investit anul acesta în acţiunile respective.

Sunt în frunte şi la creşteri acţiunile Petrom, care a crescut  cu 24,%  de la începutul anului ppână la 15 februarie,  ale societăţilor de investiţii financiare (între 31 şi 34,5%), Azomureş (27%) şi ale Fondului Proprietatea (22,7%), care sunt înte primele 10 şi în acest top.

Pe de altă parte, dezvoltatorul imobiliar Impact Bucureşti are cea mai mare apreciere a acţiunii (39,7%), care a re mari pierderi, încă.

Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti sunt în top 10 creşteri bursiere, deşi are abia al 18 -lea profit ca mărime, iar alte acţiuni sunt în creştere deşi încă au pierderi.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare SMR de la Doicești, nu a îndeplinit 80% din condițiile esențiale pentru......
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Pentru prima dată în istoria Petrom, producția de petrol și gaze a companiei scăzut sub pragul de 100.000 de barili ...
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate ...
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...