Cadoul primit de Băsescu de la PDL-işti: un tablou cu Portul Anvers

Traian Băsescu a sărbătorit, joi, alături de parlamentarii PDL, UNPR şi de minorităţi, la Vila Lac 1, împlinirea a 60 de ani. La sosirea la Vila Lac 1, preşedintele Traian Băsescu a declarat că de ziua sa de naştere îşi doreşte "linişte". De la întâlnire ar fi lipsit reprezentanţii UDMR.
Economica.net - J, 03 nov. 2011, 13:03

Parlamentarii PDL, UNPR şi cei ai minorităţilor au mers joi la Vila Lac 1 să ciocnească un pahar cu preşedintele Traian Băsescu, a cărui aniversare au sărbătorit-o în avans. Invitaţii i-au oferit preşedintelui Traian Băsescu un ceas, un tablou şi mai multe sfeşnice, informează RTV.

Deputaţii PDL i-au dăruit preşedintelui Traian Băsescu un tablou reprezentând Portul Anvers. Între 1987-1989, Traian Băsescu a fost şef al Agenţiei Navrom din Anvers.

„Ne-a spus numai de bine. Noi i-am urat «La mulţi ani» şi toate cele bune, iar cadourile – bugetul pe anul acesta”, a deputatul PDL Stelică Iacob Strugaru, care a precizat că la întâlnire nu s-au discutat probleme politice.

Şi senatorii i-au adus şefului statului un alt cadou.

La întâlnirea de la Vila Lac 1 a mers şi liderul deputaţilor minorităţilor naţionale. Varujan Pambuccian a declarat că i-a urat „La mulţi ani!” şi că nu i-a cumpărat un cadou şefului statului.

„Preşedintele a stat în zona de intrare şi cei care veneau îi spuneau «La mulţi ani!», apoi toată lumea se împrăştia în sală. Nu a fost nimic special, a fost ca la orice chestie de genul ăsta. Noi, de la grupul minorităţilor, nu i-am luat nimic”, a menţionat Pambuccian.

La întâlnirea de la Vila Lac au fost în jur de 150 – 200 de invitaţi.

„Am considerat de bun simţ ca la împlinirea a 60 de ani să bem împreună un pahar de vin, că buni, răi, cum sunt, cu ei trecem criza, nu cu altcineva”, a spus preşedintele Traian Băsescu îniantea întâlnirii.

Întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte de ziua sa de naştere, şeful statului a răspuns: „Linişte”.  Şi a completat: „Şi ceea ce îmi doresc o să şi am, adică mâine (vineri – n.r.) nu vin la serviciu”.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...