Ministrul Energiei: Îmi doresc ca Hidroelectrica să-şi realizeze cât mai rapid programul de retehnologizare

Ministrul Energiei, Anton Anton, consideră că Hidroelectrica, una dintre cele mai importante companii româneşti, trebuie să-şi realizeze cât mai rapid programul de retehnologizare, pentru a-şi creşte competitivitatea.
Economica.net - lun, 25 feb. 2019, 16:28
Ministrul Energiei: Îmi doresc ca Hidroelectrica să-şi realizeze cât mai rapid programul de retehnologizare

„Hidroelectrica este una dintre companiile de succes ale României şi îmi doresc ca Hidroelectrica să-şi îndeplinească cu celeritate programul de retehnologizare. (…) Vidraru a fost dat în funcţiune în 1966 – 50 de ani e o vârstă respectabilă, onorabilă, dar vârsta asta spune ceva. Tehnologiile utilizate atunci nu mai sunt tehnologiile utilizate acum. Maşinile montate atunci nu mai satisfac cerinţele de acum, deşi s-au dovedit foarte fiabile”, a declarat ministrul luni, la Piteşti.

Ministrul Energiei s-a aflat luni în judeţul Argeş, unde a avut întâlniri cu reprezentanţii administraţiei judeţene şi a vizitat amenajarea hidrotehnică Vidraru, care urmează să intre într-un amplu proces de retehnologizare.

„Prin realizarea lucrărilor se urmăreşte creşterea puterii active a fiecărui hidroagregat, de la 55 MW la minimum 58,8 MW, în condiţiile asigurării unei mai bune fiabilităţi, a scăderii necesarului de mentenanţă şi a creşterii siguranţei în exploatare. De asemenea, realizarea lucrărilor va permite integrarea tuturor instalaţiilor deja modernizate (…) în noile sisteme SCADA de comandă şi control”, se precizează într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...