Teodorovici, despre controalele la spitale: Cinci agenţi economici din zona de sănătate au decontat de două sau mai multe ori acelaşi serviciu

Controalele demarate anul trecut la agenţii economici din zona de sănătate au arătat că există situaţii de decontări duble, dar rezultatul final va fi prezentat de ministrul Sănătăţii, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Economica.net - mie, 27 feb. 2019, 12:43
Teodorovici, despre controalele la spitale: Cinci agenţi economici din zona de sănătate au decontat de două sau mai multe ori acelaşi serviciu

„Anul trecut, am demarat astfel de verificări în comun, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii. Cred că au fost cinci operatori în această zonă, dacă nu mă înşel. Nu spitale. Sunt cinci agenţi economici în zona aceasta de sănătate. Au fost făcute verificări pentru a vedea dacă sunt decontări duble, decontări de mai multe ori şi din păcate au fost astfel de situaţii. Sunt, din păcate, astfel de practici şi nu fac decât să ducă banii, în loc să lase banii în zona de sănătate şi acolo unde este nevoie, din păcate unii pentru acelaşi serviciu decontează de mai multe ori. Deci s-au descoperit astfel de situaţii şi o să vă dăm public un raport pe fiecare agent economic. O să discut cu doamna ministru Pintea cea mai bună formulă de a-şi prezenta public care a fost rezultatul acestei verificări”, a spus Eugen Teodorovici.

Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii au demarat, la finalul anului trecut, controale la cinci operatori privaţi de servicii medicale pentru a verifica decontările de servicii medicale realizate de către aceştia.

„Nu toţi privaţii, dar vor fi controale făcute de Ministerul Finanţelor împreună cu Ministerul Sănătăţii pentru că sunt, se pare, o serie de cheltuieli care se fac probabil altfel decât prevede legea. O să vedeţi exact când facem controlul. Sunt câteva structuri pe care Ministerul Sănătăţii le-a indicat. Sunt din zona privată. O să vedeţi exact care sunt şi concluziile controlului care este în derulare”, a spus atunci Eugen Teodorovici.

El a menţionat că sunt agenţi economici privaţi şi se va verifica modul în care sunt decontaţi banii de la Casa de Sănătate.

„Se pare că sunt dublări de decontări de cheltuieli în această zonă. Pentru acelaşi tip de intervenţii medicale se plătesc de mai multe ori aceste activităţi şi de către privat şi de către Casa de Sănătate. Deja avem o mare problemă dacă lucrurile sunt în acest fel”, a afirmat Teodorovici, prezent la o dezbatere despre parteneriatul public-privat în Sănătate organizată de DC Media Group.

Potrivit ministrului de Finanţe este „imoral şi ilegal” ca o companie să taxeze şi pacientul şi să deconteze serviciul prestat şi de la Casa de Sănătate. Eugen Teodorovici a precizat că sancţiunile vor fi cele pe care le prevede legea.

Te-ar mai putea interesa și
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise fiind în creştere, relatează marţi agenţia de presă ANSA....
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare globală fulger
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare ...
Rituals Cosmetics va începe în luna august să reamenajeze 1.500 de boutique-uri din 30 de țări, în urma unei investiții ...