Industria bunurilor de larg consum a înregistrat o creştere de 6% în 2018. Majorarea a fost determinată de inflaţie – GfK

Industria bunurilor de larg consum a înregistrat pe parcursul anului 2018 o creştere de 5,7% comparativ cu 2017, majorarea fiind determinată în cea mai mare parte de inflaţie, conform unui studiu de specialitate realizat de GfK.
Economica.net - J, 28 feb. 2019, 09:31
Industria bunurilor de larg consum a înregistrat o creştere de 6% în 2018. Majorarea a fost determinată de inflaţie - GfK

Conform Eurostat, majorarea preţurilor alimentelor a fost anul trecut de 4%. Consumul s-a aflat într-o uşoară creştere, însă românii nu au mai migrat către segmente superioare de preţ.

Din perspectiva comportamentului de cumpărare, familiile din România au mers la fel de des la cumpărături în comparaţie cu anul trecut, în schimb suma medie plătită la un act de cumpărare s-a majorat cu 6%, conform studiului GfK.

Magazinele de tip discount au luat avânt pentru cumpărăturile casnice. Pe parcursul anului 2018, comerţul modern a căpătat o importanţă şi mai mare pentru cumpărăturile de produse de larg consum cu destinaţie casnică. Aceste formate deţin în prezent 62% dintre cheltuieli, cu aproape două puncte procentuale mai mult decât în 2017.

Românii au lăsat cea mai mare parte din bani în hipermarketuri, însă au fost vizitate mai rar pentru achiziţia de produse pentru acasă. În schimb, magazinele de tip discount şi supermarketurile şi-au crescut cota de piaţă ca urmare a sumelor mai mari lăsate de familii în aceste formate. Şi magazinele moderne de proximitate şi-au consolidat poziţia pentru cumpărăturile casnice şi au reuşit să atragă mai mulţi cumpărători în 2018 faţă de 2017.

Din perspectiva cumpărăturilor pentru acasă, toate segmentele de bunuri de folosinţă curentă au înregistrat creşteri pe parcursul anului 2018, influenţate de coşuri mai mari achiziţionate la un act de cumpărare. Remarcăm cea mai accelerată evoluţie în rândul lactatelor pentru care românii au cheltuit cu 9% mai mult. Şi segmentul produselor pentru îngrijirea locuinţei a înregistrat o creştere semnificativă (+7%), în timp ce produsele pentru îngrijire personală au evoluat în acelaşi ritm cu piaţa.

În ceea ce priveşte produsele alimentare, atât cele ambalate, cât şi cele proaspete au avut o dinamică de aproximativ 6% în valoare. Pentru segmentul băuturilor (alcoolice şi non-alcoolice) se observă o creştere mai modestă, de 4%.

Te-ar mai putea interesa și
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională până la sfârşitul acestui an, a anunţat, miercuri prim-vicepreşedintele......
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens politic şi social asupra legii salarizării în sistemul ...
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului ...