Carlos Ghosn, eliberat pe cauţiune, după 108 zile petrecute în închisoare

Fostul preşedinte al Nissan Carlos Ghosn, acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, a fost eliberat miercuri din închisoare, după ce a depus cauţiunea în valoare de un miliard de yeni (nouă milioane de dolari), transmit BBC, Reuters şi Kyodo.
Economica.net - mie, 06 mart. 2019, 08:26
Carlos Ghosn, eliberat pe cauţiune, după 108 zile petrecute în închisoare

Tribunalul din Tokyo a respins apelul procurorilor împotriva deciziei de eliberare a lui Ghosn, care a stat 108 zile în închisoare.

Când a ieşit din centrul de detenţie din Tokyo, el purta uniformă, ochelari, avea o mască pe faţă, iar pe cap o şapcă albastră. A urcat într-un vehicul mini, care nu a fost identificat de jurnaliştii prezenţi. Postul nipon de televiziune NHK a prezentat imagini aeriene cu plecarea maşinii.

Centrul de detenţie din Tokyo a fost survolat de elicoptere ale presei. Sute de jurnalişti, fotoreporteri şi cameramani erau în afara clădirii, mulţi venind încă din cursul nopţii pentru a relata despre eliberarea din închisoare a lui Ghosn.

Avocaţii au dat asigurări că fostul preşedinte al Nissan, Renault şi Mitsubishi va rămâne în Tokyo, îşi va preda paşaportul şi va fi de acord cu o supraveghere extinsă.

La intrările şi la ieşirile din reşedinţa sa vor fi camere de luat vederi, iar Ghosn nu-şi va putea folosi telefonul mobil, nu va putea accesa internetul, nu va putea trimite sau primi SMS-uri. Nu are voie să comunice cu părţile implicate în proces şi nu poate avea acces la computer decât din biroul avocatului său. Dar Ghosn va putea lua parte la reuniunile board-ului Nissan, unde a rămas director, dacă tribunalul aprobă solicitarea.

În 8 aprilie este programată o adunare extraordinară a acţionarilor Nissan care l-ar putea exclude pe Ghosn din board-ul companiei, iar preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, ar putea fi numit în locul său.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015. Dacă va fi găsit vinovat de toate acuzaţiile, Ghosn ar putea fi sta în închisoare până la 15 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...