Cuc către DRDP: Aştept să văd la dumneavoastră o execuţie bugetară de 50% până la sfârşitul lunii iunie şi 100% la finalul anului

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a convocat duminică o şedinţă, la sediul ministerului, la care au participat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, şi conducerea Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), subiectele abordate vizând starea actuală a infrastructurii, măsurile întreprinse până în prezent pentru creşterea siguranţei în trafic şi problemele întâmpinate în relaţia cu constructorii, informează MT printr-un comunicat, scrie Agerpres. 
Economica.net - D, 10 mart. 2019, 11:57
Cuc către DRDP: Aştept să văd la dumneavoastră o execuţie bugetară de 50% până la sfârşitul lunii iunie şi 100% la finalul anului
„Nu pot să fiu de acord ca ministerul să dea socoteală pentru ceea ce dumneavoastră nu faceţi. Cred că dumneavoastră, în calitatea de directori DRDP, trebuie să vă mobilizaţi mai bine şi să rezolvaţi problemele care apar. Trebuie ca programul de birou să îl reduceţi la minim şi să fiţi prezenţi pe şantiere. I-am cerul domnului director general să găsească o modalitatea în care să vă evalueze performanţele cât mai des, iar cei care nu fac faţă să lase locul pentru cei competenţi. Astfel, aştept să văd la dumneavoastră o execuţie bugetară de 50% până la sfârşitul lunii iunie şi 100%, la finalul anului. Singura dumneavoastră susţinere pentru funcţia pe care o ocupaţi este calitatea muncii prestate. Acum suntem în momentul în care nimeni din această ţară nu mai are răbdare. Toţi românii vor să vadă că banii lor se duc şi în drumuri şi autostrăzi de calitate. Cu toţii ne dorim să circulăm prin ţară mult mai repede. Iar anul acesta, avem banii necesari pentru investiţii în infrastructură. Mai avem de aşteptat doar aprobarea bugetului. Dacă aveţi probleme cu constructorii, trebuie să ni le spuneţi. Este bine să ne precizaţi şi soluţia şi fiţi siguri că dacă este una rapidă şi conform legii, o vom aplica. Trebuie să înţelegeţi că, dacă nu vă faceţi treaba, veţi răspunde”, a spus Răzvan Cuc.
Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...