Producţia de cereale din UE a crescut în 2017 cu 2,7%, la 310 milioane de tone

Statele membre ale Uniunii Europene au recoltat în 2017 o cantitate de 310 milioane de tone de cereale (inclusiv orez), aproximativ 12% din producţia globală, arată datele prezentate luni de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Economica.net - lun, 11 mart. 2019, 11:01
Producţia de cereale din UE a crescut în 2017 cu 2,7%, la 310 milioane de tone

Este o creştere de 2,7% faţă de 2016, în pofida secetei care a afectat multe state membre din centrul şi sudul Europei şi a reducerii suprafeţelor cultivate cu 1,6 milioane de tone. Totuşi, producţia de cereale a UE rămâne sub nivelul record înregistrat în 2014, de 333 milioane de tone.

În UE, grâul comun şi grâul spelta (numit şi alac) au reprezentat 46% din totalul cerealelor recoltate în 2017, fiind urmate de porumbul boabe şi amestecul de porumb boabe şi ştiuleţi (21%), orzul (19%), ovăzul, secara şi alte cereale (14%).

În privinţa producţiei de cereale în statele membre, pe primul loc se află Franţa, care a înregistrat în 2017 cea mai mare recoltă de grâu comun şi grâu spelta din UE (36,5 milioane de tone), de orz (12,1 milioane de tone), porumb boabe şi amestec de porumb boabe şi ştiuleţi (14,5 milioane de tone). Urmează Polonia, care a produs cea mai mare cantitate din UE de secară şi alte cereale (2,9 milioane de tone) şi de ovăz (1,5 milioane de tone).

La producţia de porumb boabe şi amestecul de porumb boabe şi ştiuleţi, primele locuri din UE sunt ocupate de Franţa (14,53 milioane de tone) şi România (14,32 milioane de tone).

În 2017, România a recoltat 27,13 milioane de tone de cereale, din care 10,01 milioane de tone grâu comun şi grâu spelta, 1,90 milioane de tone orz, 407.800 tone ovăz şi 28.160 tone de secară şi alte cereale.

Te-ar mai putea interesa și
FMI și-a înrăutățit prognozele privind evoluția economiei globale și avertizează că e posibil să urmeze o recesiune
FMI și-a înrăutățit prognozele privind evoluția economiei globale și avertizează că e posibil să urmeze o recesiune
Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit marţi previziunile privind creşterea economiei mondiale în acest an, după ce războiul din Iran a dus la majorări ale preţului energiei şi......
Nou termen dat de americani pentru vânzarea benzinăriilor Lukoil: la toamnă
Nou termen dat de americani pentru vânzarea benzinăriilor Lukoil: la toamnă
Administraţia Trump a extins până în 29 octombrie termenul limită pentru ca Lukoil să-şi vândă benzinăriile din ...
Trezoreria SUA a extins până la 29 octombrie termenul limită pentru vânzarea lanțurilor de benzinării din străinătate aparținând grupului rus Lukoil
Trezoreria SUA a extins până la 29 octombrie termenul limită pentru vânzarea lanțurilor de benzinării din străinătate ...
Administraţia Trump a extins până în 29 octombrie termenul limită pentru ca Lukoil să-şi vândă benzinăriile din ...
Dragoș Pîslaru, la reuniunea Băncii Mondiale și FMI: România trebuie să fie prezentă acolo unde se discută marile direcţii ale economiei globale
Dragoș Pîslaru, la reuniunea Băncii Mondiale și FMI: România trebuie să fie prezentă acolo unde se discută marile ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, participă în aceste zile la reuniunile de primăvară ...