OUG 114 – Joi se va intra cu varianta modificată în sedinţa de Guvern. Trebuie să fie varianta corectă şi cea mai transparentă – ministrul Muncii

Varianta modificată a OUG 114 va fi prezentată în şedinţa de Guvern de joi, dar trebuie să fie varianta corectă şi cea mai transparentă, şi agreată de toate părţile, a declarat luni ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, la finalul discuţiilor privind Pilonul II.
Economica.net - lun, 25 mart. 2019, 10:07
OUG 114 - Joi se va intra cu varianta modificată în sedinţa de Guvern. Trebuie să fie varianta corectă şi cea mai transparentă - ministrul Muncii

„Se va intra joi cu o variantă în şedinţa de Guvern, dar trebuie să avem varianta corectă şi cea mai transparentă. (…) Varianta cea mai bună va fi cea agreată de toate părţile”, a spus Budăi.

Acesta a precizat că deocamdată nu există o variantă finală, doar câteva concluzii, iar discuţiile vor continua luni seara.

„Nu avem o variantă finală. Suntem în interiorul discuţiilor. Avem câteva concluzii, dar am să vă rog şi pe dumneavoastră şi pe cei din piaţă să înţeleagă faptul că acum nu vreau să lansez nicio idee în piaţă exact din respect pentru piaţă, pentru a nu zăpăci în niciun fel piaţa şi a nu arunca frânturi de informaţii în piaţă. Suntem în interiorul discuţiilor. Diseară le continuăm, sperăm în termenul cel mai scurt să avem o concluzie pe acest aspect privitor la OUG 114. Se fac calcule (…) Nu o să spun pe ce facem calcule. Se fac simulări. Avem cifre pe masă, le discutăm, le punem în tabel, le-am dat din nou în lucru, iar revenim la ele, dar trebuie să avem o variantă corectă şi transparentă, ulterior rediscutată cu piaţa şi abia după aceea să o punem în spaţiul public”, a spus ministrul Muncii.

El a subliniat că luni seara este posibil să aibă loc o nouă discuţie între specialişti pe tot ce înseamnă modificarea OUG 114.

„Se discută despre tot ce înseamnă modificare pe OUG 114. Fiecare minister de linie discută pe cerinţele pe care le-a avut un moment de la piaţă, armonizează cerinţele pieţei cu cerinţele Guvernului, facem o poziţie comună, tragem concluzia finală şi abia după aceea comunicăm strict pe ce am discutat. Se discută pe toate aspectele (…) A venit şi domnul Petrescu (Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale nr.) cu o variantă. Încercăm să le omogenizăm, încercăm să tragem concluzia finală, să o prezentăm Coaliţiei, Coaliţia să ia decizia, pentru că decizia este şi una politică. O punem după aceea în faţa pieţei, luăm decizia finală”, a mai afirmat ministrul Muncii.

Autorităţile poartă discuţii cu actorii implicaţi pentru modificarea OUG 114 pe aspectele legate de sectorul bancar, energie, comunicaţii, Pilonul II etc.

La începutul lunii martie, acţionarii administratorilor de Pilon II afirmau că noile cerinţe de capital pentru fondurile de pensii pe Pilonul II, de circa 800 de milioane de euro, pun o povară imensă, nejustificată şi nesustenabilă asupra industriei şi solicitau autorităţilor de la Bucureşti reconsiderarea, pe baza economice sustenabile, a acestora.

Potrivit Ordonanţei 114/2018, comisionul de administrare la Pilonul II de pensii a fost redus de la 2,5% la 1%. Pentru fondurile pe Pilonul II actul normativ prevede şi cerinţe suplimentare de capital, astfel: dacă administrează fonduri de până la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor, dacă administrează fonduri între 100 de milioane de euro şi 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 10%.

Te-ar mai putea interesa și
FMI și-a înrăutățit prognozele privind evoluția economiei globale și avertizează că e posibil să urmeze o recesiune
FMI și-a înrăutățit prognozele privind evoluția economiei globale și avertizează că e posibil să urmeze o recesiune
Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit marţi previziunile privind creşterea economiei mondiale în acest an, după ce războiul din Iran a dus la majorări ale preţului energiei şi......
Nou termen dat de americani pentru vânzarea benzinăriilor Lukoil: la toamnă
Nou termen dat de americani pentru vânzarea benzinăriilor Lukoil: la toamnă
Administraţia Trump a extins până în 29 octombrie termenul limită pentru ca Lukoil să-şi vândă benzinăriile din ...
Trezoreria SUA a extins până la 29 octombrie termenul limită pentru vânzarea lanțurilor de benzinării din străinătate aparținând grupului rus Lukoil
Trezoreria SUA a extins până la 29 octombrie termenul limită pentru vânzarea lanțurilor de benzinării din străinătate ...
Administraţia Trump a extins până în 29 octombrie termenul limită pentru ca Lukoil să-şi vândă benzinăriile din ...
Dragoș Pîslaru, la reuniunea Băncii Mondiale și FMI: România trebuie să fie prezentă acolo unde se discută marile direcţii ale economiei globale
Dragoș Pîslaru, la reuniunea Băncii Mondiale și FMI: România trebuie să fie prezentă acolo unde se discută marile ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, participă în aceste zile la reuniunile de primăvară ...