Proiect depus de Tăriceanu: Autorităţile publice, obligate prin lege ca 10% din autoturismele cumpărate să fie electrice

Călin Popescu Tăriceanu a depus la Senat un proiect de lege care introduce obligaţia pentru ministere, autorităţi publice centrale şi cele din subordinea lor, consiliile locale şi judeţene ca 10% din autoturismele pe care le achiziţionează să fie electrice, potrivit mediafax.ro
Economica.net - D, 31 mart. 2019, 07:06
Proiect depus de Tăriceanu: Autorităţile publice, obligate prin lege ca 10% din autoturismele cumpărate să fie electrice

Iniţiativa legislativă a preşedintelui Senatului propune modificarea OUG 80/2000 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi se introduce obligativitatea pentru toate entităţile prevăzute în prezenta ordonanţă, care achiziţionează mai mult de 10 autoturisme annual, ca un procent de minimum 10% din totalul acestora să fie autoturisme electrice, al căror preţ unitar nu poate depăşi suma de 35.000 euro, inclusiv TVA”, arată propunerea legislativă a lui Călin Popescu Tăriceanu care introduce un nou punct în OUG.

Liderul ALDE argumentează că proiectul are ca scop stimularea autorităților publice de a utiliza autoturisme electrice. „Completările pe care această inițiativă le avansează la Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată prin Legea nr. 242 din 2002 publice au ca scop stimularea ministerelor, a celorlalte organe de specialitate ale administrațiilor publice centrale și a instituțiilor publice din subordinea acestora, precum și a consiliilor locale și județene de a folosi și autoturisme acționate electric”, arată Tăriceanu, în expunerea de motive a inițiativei legislative.
 
Totodată, președintele Senatului spune că „această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în folosirea autoturismelor electrice de către autoritățile publice, va diminua consumul de benzină și motorină, va ajuta la reducerea poluării și va promova deopotrivă o dezvoltare sustenabilă economică și ecologică. Astfel, prin obligativitatea autorităților care achiziționează mai mult de 10 autoturisme anual, ca un procent de minim 10% din totalul acestora să fie autoturisme electrice, va crește cota de piață și comercializarea vehiculelor curate”, mai afirmă Călin Popescu Tăriceanu.
 
Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, for decizional fiind Camera Deputaților.
 
Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...