Metroul de Drumul Taberei ar putea fi gata în 2019. Metrorex semnează pe 9 aprilie contractul pentru automatizarea traficului

După mai multe runde de contestaţii, Metrorex va putea semna pe 9 aprilie şi ultimul contract necesar pentru secţiunea din Drumul Taberei a Magistralei 5. Astfel, anul acesta ar putea fi instalat sistemul de automatizare a traficului, astfel  încât să se deschidă circulaţia pe cea mai nouă linie de metrou din Bucureşti.
Economica.net - lun, 01 apr. 2019, 10:20
Metroul de Drumul Taberei ar putea fi gata în 2019. Metrorex semnează pe 9 aprilie contractul pentru automatizarea traficului

Proiectul Magistralei 5 de metrou, din Drumul Taberei, a fost deblocat, după decizia Tribunalului Bucureşti care a respins şi ultima contestaţie depusă pentru contractul de automatizare şi siguranţa circulaţiei.

Astfel Metrorex va putea semna în câteva zile acest contract şi practic, metroul din Drumul Taberei ar urma să circule până la sfârşitul anului, a explicat pentru Radio România Actualităţi, directorul general Metrorex, Dumitru Şodolescu.

„Conform Legii achiziţiilor publice, la 10 zile după primirea motivării putem semna contractul, asta înseamnă că pe data de 9 aprilie contractul de automatizare va fi semnat între METROREX şi firma desemnată câștigătoare. În mod practic înseamnă că anul acesta vom finaliza Magistrala 5 și va fi dată în exploatare”, a spus Şodolescu, citat de RRA.

Lucrările pentru construirea Magistralei 5 de metrou au început în 2012 şi aveau termeni iniţiali de finalizare 2015. Metroul din cartierul Drumul Taberei ar urma să transporte zilnic aproximativ 300.000 de călători – potrivit estimărilor Metrorex.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.

Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. 

Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial – Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...