Numărul consumatorilor de droguri din penitenciare s-a dublat în ultimii zece ani

Numărul consumatorilor de droguri din penitenciarele româneşti s-a dublat în ultimii zece ani, heroina este cel mai consumat drog de mare risc iar cei mai expuşi sunt cei care au locuit înaintea detenţiei în Bucureşti şi care s-au declarat consumatori la intrarea în închisoare. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 03 nov. 2011, 14:18

Directorul general al ANA, chestor Sorin Oprea, a declarat joi că numărul consumatorilor de droguri s-a dublat, deşi numărul deţinuţilor s-a înjumătăţit în acelaşi interval de timp, conform datelor statistice.

Potrivit acestuia, heroina a fost cel mai consumat drog de mare risc în rândul deţinuţilor (11,1%), urmat îndeaproape de cocaină, haşiş şi canabis, dar şi medicamentele – 6,2% dintre acestea sunt barbiturice (fenobarbitalul) şi 2,4% – opiacee (metadonă, codeină, fortral etc.) sau alcoolul. Metodele de introducere a drogurilor în penitenciare sunt extrem de ingenioase, cum este ascunderea acestora în glazura prăjiturilor primite de acasă.
Cel puţin o treime dintre deţinuţi (39,8%) – în uşoară creştere faţă de 2006 – declară că au cunoştinţe care consumă droguri, cele mai multe fiind persoane din anturajul respondentului.
Vârsta medie de debut a consumatorilor de droguri a scăzut, comparativ cu anul 2006 (19 – 22 de ani), fiind cuprinsă între 16 şi 22 de ani. Cea mai mică vârstă a fost constatată la consumul de heroină iar cea mai mare – pentru consumul de metadonă – 22 de ani.
Studiul „Prevalenţa consumului de droguri în sistemul penitenciar din România”, elaborat de ANA cu ANP, a fost realizat în anul 2010, pe un eşantion de 2.100 de respondenţi, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia-ţintă instituţionalizată din mediul penitenciar, cu vârstă mai mică de 64 de ani.
Criteriile de eşantionare au fost tipul penitenciarului, grupa de vârstă şi sexul deţinutului, iar marja maximă de eroare este de plus-minus 2,1%

 

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...