Ministrul Comunicaţiilor, despre creşterile de preţuri la tarifele în comunicaţii: Aştept clarificări din partea operatorilor

Ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, solicită clarificări din partea operatorilor de telefonie în condiţiile în care, în ultimele săptămâni, tarifele în comunicaţii au crescut.
Economica.net - mie, 10 apr. 2019, 07:33
Ministrul Comunicaţiilor, despre creşterile de preţuri la tarifele în comunicaţii: Aştept clarificări din partea operatorilor

„Sunt revoltat şi nu voi negocia interesele românilor! În ultimele săptămâni, remarc creşteri de preţuri la tarifele în comunicaţii, într-o abordare de scumpire anticipativă, în condiţiile în care OUG114/2018 cu modificările şi completările ulterioare în sectorul telecom nu are un impact de cost imediat asupra operatorilor de telefonie mobilă”, scrie ministrul Comunicaţiilor într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Potrivit acestuia, amendamentele aduse recent Ordonanţei 114, care vizează suspendarea aplicării penalităţilor până pe 1 septembrie 2019, pentru dezvoltarea infrastructurii de telecomunicaţii fără autorizaţii de construcţie, reprezintă o dovadă de încredere pe care autorităţile o acordă sectorului telecom, tocmai pentru a crea premisele unei dezvoltări a industriei în condiţii de conformare şi simplificare a procesului de obţinere a autorizaţiilor de construcţie.

„În timp ce mingea e la operatorii de telefonie, ministerul aşteptând propunerile acestora de simplificare a legislaţiei în domeniu precum şi discuţii privind şi alte elemente prevăzute în OUG 114/2018, milioane de abonaţi primesc notificări prin SMS în care sunt înştiinţaţi de creşteri de preţuri. În dialogul constructiv, buna credinţă a părţilor este o componentă esenţială în atingerea scopului propus! În acest sens, aştept ca alături de clarificări privind recentele scumpiri să primesc din partea operatorilor şi modele de tarifare care să aibă ca rezultat reducerea preţurilor pentru abonaţi! Punctul meu de inflexiune în negociere este interesul românilor!”, scrie ministrul Petrescu.

Ordonanţa de Urgenţă 114 din 29 decembrie 2018 a instituit taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar. Potrivit documentului, în sectorul telecom, companiile vor plăti o contribuţie de 3% din cifra de afaceri, faţă de 0,4% anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...