Bulgaria şi Turcia au cele mai mari şanse pentru a găzdui o uzină Volkswagen. România şi Serbia sunt pe listă

Procesul de căutare pentru o locaţie unde va fi construită noua uzină Volkswagen (Skoda) din Europa de Est a intrat pe ultima sută de metri şi, potrivit agenţiei de presă germane DPA, în cursă au mai rămas doar două ţări: Bulgaria şi Turcia, informează cotidianul Handelsblatt. La sfârşitul lunii martie, proprietarul Auto Cacak, Milenko Kostic, dealer al Skoda în Serbia, a declarat pentru publicaţia sârbă Vecernje Novosti că Volkswagen ar putea să-şi mute în Serbia fabrica din Ucraina, dar că pe lista nemţilor se află şi România, Bulgaria şi Turcia.
Economica.net - vin, 12 apr. 2019, 10:58
Bulgaria şi Turcia au cele mai mari şanse pentru a găzdui o uzină Volkswagen. România şi Serbia sunt pe listă

DPA susţine că o decizie finală nu a fost luată încă, dar subiectul se va afla pe agenda reuniunii Consiliului de supervizare de la Volkswagen, programată a avea loc după Paşti. Miza este o investiţie de aproximativ un miliard de euro. Atât în Bulgaria cât şi în Turcia costurile cu mâna de lucru sunt mult mai mici decât în Germania.

Însă pentru unii analişti, vizita de săptămâna trecută a preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în Bulgaria este un semn că balanţa se înclină în favoarea ţării vecine. Steinmeier a vizitat cu această ocazie cele două oraşe din Bulgaria care ar putea găzdui viitoarea uzină: Sofia şi Plovdiv. De asemenea, DPA susţine că un reprezentant de la Volkswagen a vizitat o grădiniţă în limba germană din Sofia, aceasta fiind unul dintre elementele care sunt luate în considerare atunci când este selectată o viitoare locaţie.

Pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Valoarea investiţiei este estimată la 1,4 miliarde de euro. La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, care în prezent sunt fabricate la Kvasiny (Cehia).

Ştirea apărută la sfârşitul lunii martie 2019

Volkswagen ar putea să-şi mute în Serbia fabrica din Ucraina, a afirmat Milenko Kostic, proprietarul Auto Cacak, dealer al Skoda în Serbia, pentru publicaţia sârbă Vecernje Novosti, transmite Tanjug. Uzina din Ucraina, aflată în apropiere de graniţa cu România, produce câteva modele Skoda. Conform omului de afaceri sârb, pe listă se mai află România, Bulgaria şi Turcia.

Unitatea nu a reuşit să îndeplinească aşteptările, a explicat Milenko Kostic, adăugând că reprezentanţi ai Volkswagen şi Skoda l-au contactat pentru a evalua climatul de afaceri din Serbia.

„Ei s-au informat de nivelul salariilor, calificarea forţei de muncă şi de tot ce ţine în general de condiţiile de afaceri”, a afirmat Kostic.

„Acum e doar un zvon, dar se va concretiza”, a declarat Kostic, adăugând că pe lista potenţialelor destinaţii pentru mutarea fabricii se află Bulgaria, Turcia şi România.

România, pe lista scurtă a nemţilor de la Volkswagen pentru noua sa fabrică din Europa de Est

Mark Langendorf, de la Departamentul de Comunicare al Volkswagen, declara luna aceasta că cel mai mare producător auto european încă explorează opţiunile privind o investiţie într-o fabrică din Europa de Est şi încă nu a fost luată o decizie.

Pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Valoarea investiţiei este estimată la 1,4 miliarde de euro. La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, care în prezent sunt fabricate la Kvasiny (Cehia).

Întrebat de presa sârbă dacă Volkswagen intenţionează să construiască o unitate în Serbia şi când ar putea fi anunţată decizia, Mark Langendorf nu a negat că producătorul auto ar putea veni în Serbia, dar a precizat că încă se aşteaptă o decizie.

„Nu comentăm în privinţa planurilor noastre privind anumite ţări”, a declarat oficialul VW.

Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, cotidianul sârb anunţase anterior că decizia privind investiţia în Serbia va fi anunţată în aprilie, iar VW va angaja 5.000 de angajaţi şi 650 de ingineri.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă faptul că atunci când lucrurile merg anevoios şi motorul economiei......
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere ...
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...