Nissan respinge noua propunere de integrare de la Renault

Nissan Motor va respinge propunerea de integrare a administrării din partea partenerului de alianţă Renault SA şi va cere o relaţie egală din punct de vedere al capitalului, a anunţat luni publicaţia niponă Nikkei, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 22 apr. 2019, 12:54
Nissan respinge noua propunere de integrare de la Renault

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

Conducerea Nissan crede că producătorul auto nipon nu a fost tratat corect de către Renault conform legăturilor existente privind capitalul, şi o fuziune ar face ca această inegalitate să fie permanentă. În schimb, în propunerea sa Renault argumentează că o integrare ar maximiza sinergiile în cadrul alianţei franco-nipone, susţine Nikkei.

Reprezentanţii Nissan şi Renault nu au comentat informaţia.

Luna trecută, publicaţia britanică Financial Times informa în legătură cu intenţia Renault de a relua în următoarele 12 luni discuţiile privind fuziunea cu Nissan.

Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault – Nissan – Mitsubishi, în condiţiile în care pe cele mai mari pieţele auto globale – China, SUA şi Europa – cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Te-ar mai putea interesa și
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
După patru ani de absenţă din cauza războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, membri ai comunităţii de afaceri germane şi politicieni de extremă dreapta se pregătesc să participe......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în ...
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...