Ministrul Comunicaţiilor: Semnalul de alarmă pe care l-am tras privind practicile comerciale incorecte s-a dovedit justificat

Ministrul Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Alexandru Petrescu, spune că va continua să fie preocupat de eliminarea practicilor incorecte faţă de români, aşa cum în urmă cu trei săptămâni se declara revoltat de creşterile de preţuri din ultima perioadă înregistrate la nivelul tarifelor în comunicaţii, scrie News.ro.
Economica.net - D, 05 mai 2019, 10:01
Ministrul Comunicaţiilor: Semnalul de alarmă pe care l-am tras privind practicile comerciale incorecte s-a dovedit justificat

Declaraţiile sale vin după ce vineri Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a dispus, prin ordin al preşedintelui, încetarea unei practici comerciale incorecte uzitate de către un operator de telefonie mobile în raport cu consumatorii, scrie News.ro.

„Acum 3 săptămâni scriam că sunt revoltat de creşterile de preţuri din ultima perioadă înregistrate la nivelul tarifelor în comunicaţii, lansând ipoteza unei scumpiri anticipative practicate de unii operatori, în condiţiile în care OUG114/2018 cu modificările şi completările ulterioare în sectorul telecom nu are un impact de cost imediat asupra operatorilor de telefonie mobilă!”, scrie Alexandru Petrescu, pe contul său de Facebook.

Oficialul face refererire la faptul că ANPC obligă un operator de telefonie mobilă pe care îl amendase cu 70.000 lei să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori. Vodafone fusese amendată acum câteva zile cu suma de 70.000 de lei de către ANPC.

„În seara aceasta, motivele mele de îngrijorare şi semnalul de alarmă pe care l-am tras autorităţilor competente pentru a proteja românii de practici comerciale incorecte s-au dovedit a fi perfect justificate. În seara aceasta, ANPC a anunţat că a dispus prin Ordin al Preşedintelui încetarea practicii comerciale incorecte de majorare a tarifelor de către unul dintre operatori în raport cu consumatorii (fiind deopotrivă şi amendaţi), protejând astfel peste 2,3 milioane de abonaţi”, mai afirmă ministrul.

El subliniază că va continua să fie preocupat de eliminarea acestor practici incorente faţă de români, pentru că, „aşa cum am declarat şi pe 10 aprilie, eu nu negociez interesele românilor!”.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat vineri că a dispus, prin ordin al preşedintelui, încetarea unei practici comerciale incorecte uzitate de către un operator de telefonie mobilă (n.r. Vodafone) în raport cu consumatorii.

„Prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca, de la data de 2 mai 2019, operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor”, anunţă ANPC, într-un comunicat.

Măsura este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după control.

ANPC nu precizează despre ce operator este vorba.

La sfârşitul lunii aprilie, ANPC a realizat un control la unul dintre operatorii de telefonie mobilă prezenţi pe piaţă, autosesizându-se în ceea ce priveşte mesajele pe care acesta a început să le trimită abonaţiilor săi, prin care îi informează de creşterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se şi reclamaţii pe această speţă.

„În urma controalelor efectuate de ANPC, s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenţei profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziţie de forţă dominantă şi psihologică”, precizează autoritatea.

Având în vedere că informaţiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea preţului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, potrivit legii, ANPC a considerat necesară dispunerea încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, „însă acest lucru este iminent, ca măsură adiţională amenzii aplicate”.

Autoritea menţionează că operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiţie dar, până la soluţionarea definitivă în instanţă, prevederile Ordinului sunt executorii.

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...