Al treilea aeroport al Bucureştiului începe să se facă în vară

Construcţia aeroportului privat de 200 de milioane de euro de la Adunaţii Copăceni va începe în iunie. Aeroportul, dezvoltat de Nelu Iordache, unul dintre aşa numiţii regi ai asfaltului, va fi gata peste doi ani şi va putea concura cu Otopeniul.
Florin Cojocaru - mar, 06 mart. 2012, 10:55
Al treilea aeroport al Bucureştiului începe să se facă în vară

Grupul de firme Romstrade controlat de omul de afaceri Nelu Iordache începe construcţia aeroportului internaţional de la Adunaţii Copăceni în prima lună a acestei veri, spune Gheorghe Răcaru, director de dezvoltare. Proiectul, în care se vor investi 200 de milioane de euro din surse proprii şi atrase de Romstrade, urmează a fi finalizat la jumătatea lui 2014, moment în care aeroportul va concura direct Otopeniul pe zboruri interne şi internaţionale.

În acelaşi timp, aeroportul de la Adunaţii Copăceni va deveni baza operaţională a companiei de transport aerian low-cost Blue Air deţinută, de asemenea, de Nelu Iordache.„Avem deja proiectantul şi consultantul financiar iar negocierile cu băncile decurg bine. PUZ-urile(Plan Urbanistic Zonal – n.r.) le avem, mai e nevoie de cele de la pompieri, apă şi altele asemenea dar asta se obţin la momentul imediat înainte de demararea construcţiei. Se poate spune că, odată finalizat aeroportul, vom concura direct Otopeniul”, a precizat Răcaru. Capacitatea aeroportului Adunaţii Copăceni va fi, într-o primă fază, de un milion de pasageri anual şi va avea o singură pistă. Ulterior va fi extins până la capacitatea de 10 milioane de pasageri anual şi va putea permite aterizarea celui mai mare avion de pasageri din lume A380 Airbus după cum spunea în urmă cu doi ani patronul Blue Air Nelu Iordache într-o declaraţie făcută pentru presă.

Aeroportul de la Adunaţii Copăceni va concura Otopeniul dar va fi concurat de cel de la Alexeni, Ialomiţa, dacă iniţiativa senatorului Sorin Fodoreanu de a lansa un parteneriat public-privat pentru acest obiectiv va avea succes. Proiectul presupune investiţii de 1 miliard de euro în modernizarea şi extinderea aeroportului deja existent însă nefuncţional under ar trebui să funcţioneze operatorii low-cost. Gheorghe Răcaru nu crede în viabilitatea acestui proiect. „Nu e vorba că ne temem de concurenţă dar s-a vorbit cu cineva din piaţă să se vadă dacă există interes? Bun, îl faci, dar cu cine zbori? Care low-cost? Avantajul aeroportului nostru este că, oricum, acolo va fi baza Blue Air, cea mai mare companie de pe piaţă”, spune acesta.

Aeroportul de la Alexeni, judeţul Ialomiţa, se află la şapte kilometri de oraşul Urziceni, aici funcţionând în trecut un regiment de aviaţie. Între Urziceni şi Bucureşti sunt 60 de kilometri.Pista aeroportului are o lungime de 2.500 de metri şi o lăţime de 80 de metri, întreaga suprafaţă pe care se întinde fosta baza militară de la Alexeni ridicându-se la 361 de hectare.Blue Air, companie de transport aerian low-cost asociată grupului Romstrade, zboară de pe Otopeni şi de pe aeroportul Bacău pe care îl şi operează. Aeroportul de la Adunaţii Copăceni va fi al treilea al Bucureştiului după Băneasa, transformat, de curând, într-unul pentru aviaţia de business şi Otopeni.

 

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...