Autostrada Braşov – Bacău: CNAIR a lansat marţi licitaţia pentru Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat marţi, 21 mai, licitaţia pentru "Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău". Valoarea estimată a contractului este de până la 35,27 milioane de lei, fără TVA.
Anemona Andone - mar, 21 mai 2019, 09:35
Autostrada Braşov – Bacău: CNAIR a lansat marţi licitaţia pentru Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic

Contractul va avea o durată de 30 de luni şi finanţarea pentru acesta va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare – POIM, potrivit anunţului publicat marţi pe platfoma de achiziţii publice SICAP.

În cadrul contractului se vor presta servicii şi se vor elabora documente precum:
• Elaborare Studiu de Fezabilitate, ţinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislaţiei în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);
• Întocmirea documentaţiei suport şi asistenţa acordată Beneficiarului pentru susţinerea aplicaţiei de finanţare;
• Realizare PAC și asistență tehnică până la obținerea autorizației de construire de către Beneficiar;
• Realizarea PTE ţinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislaţiei în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);
• Pregătirea Documentaţiei de Atribuire a contractului/lor de lucrări;
• Asistenţă tehnică acordată Beneficiarului în perioada derulării procedurii/lor de achiziţie publică a contractului/lor de lucrări.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor la această licitaţie este 8 iulie 2019.

Senatorul PSD de Bacău Dragoş Benea a anunţat săptămâna trecută că CNAIR va scoate săptămâna aceasta la licitație pe SICAP realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru autostrada Bacău – Brașov.

În ceea ce privește costurile, autostrada Bacău – Brașov a fost estimată la 2,1 miliarde de euro, fiind cea mai ieftină variantă care să lege Moldova de vestul țării.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...