Aeroporturi Bucureşti anunţă creşterea capacităţii de procesare a aeronavelor

Compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a anunţat, joi, creşterea capacităţii de procesare a aeronavelor, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 23 mai 2019, 15:01
Aeroporturi Bucureşti anunţă creşterea capacităţii de procesare a aeronavelor

CNAB anunţă creşterea capacităţii de procesare, în urma măririi numărului de poziţii de parcare a aeronavelor.

„Prin reconfigurarea platformei de imbarcare-debarcare nr. 1, celor 22 de poziţii de parcare existente le-au fost adăugate încă 4, ce vor fi utilizate preponderent de către aeronavele de mai mici dimensiuni”, se arată în comunicat.

Totodată, este în stadiul de execuţie o investiţie în valoare de 12,7 milioane lei, constând în extinderea suprafeţei aceleiaşi platforme cu încă 4 poziţii de parcare, lucrările urmând să fie finalizate în a doua jumătate a lunii septembrie 2019, potrivit News.ro.

Creşterea capacităţii platformei constituie unul din primele rezultate ale programului de acţiune pe termen scurt implementat de noul management al CN Aeroporturi Bucureşti.

Din aprilie, CNAB are un nou director general, George Alexandru Ivan, fost director comercial în cadrul companiei, după ce Gabriel Stoe a fost demis de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...