Metro se aşteaptă la cel puţin opt oferte pentru operaţiunile sale din China (Reuters)

Cel puţin opt ofertanţi se pregătesc să depună oferte pentru un pachet majoritar de acţiuni la operaţiunile din China ale retailerului german Metro AG, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - lun, 27 mai 2019, 14:24
Metro se aşteaptă la cel puţin opt oferte pentru operaţiunile sale din China (Reuters)

Anterior, Reuters estima că vânzarea diviziei Metro AG din China ar putea evalua afacerea la 1,5 – 2 miliarde de dolari.

Interesul pentru operaţiunile Metro vine pe fondul maturizării pieţei de e-commerce din China care duce la transformarea sectoarelor de vânzări tradiţionale angro şi cu amănuntul, iar giganţii din tehnologie, precum Alibaba Group Holding Ltd, vor să se extindă offline.

Sursele citate de Reuters susţin că Metro a pus la punct o listă scurtă de ofertanţi care să depună oferte non-angajante până la data de 10 iunie, urmând ca procesul de vânzare să se încheie în luna septembrie. Printre ofertanţi se numără mai multe consorţii: unul compus din firma de private equity Boyu Capital şi dezvoltatorul imobiliar China Vanke Co Ltd, un alt consorţiu compus din Hopu Investments şi firma de livrări Meicai şi un al treilea consorţiu compus din Hillhouse Capital Group şi operatorul de supermarketuri Yonghui Superstores Co Ltd. Alte oferte sunt aşteptate din partea gigantului de social media Tencent Holdings Ltd, în timp ce Alibaba Group ar urma să colaboreze cu grupul RT-Mart International Ltd din Taiwan. Retailerul american Walmart Inc, care operează deja 400 de hypermarketuri în China, se află şi el pe lista ofertanţilor, susţin sursele.

Metro a deschis primul magazin din China în 1996 la Shanghai şi în prezent are 95 de magazine şi 11.000 de angajaţi, iar în exerciţiul fiscal încheiat în septembrie 2018 a avut vânzări de 2,7 miliarde euro.

Odată un conglomerat extins, Metro Group a trecut printr-un proces de restructurare în ultimi ani pentru a se concentra pe activităţile cash-and-carry, vânzând magazinele Kaufhof şi separându-se de divizia de produse electronice de larg consum Ceconomy AG.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unităţi în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...