Tarifele de transport şi distribuţie a energiei electrice vor creşte de la 1 iulie

Începând cu data de 1 iulie, consumatorii finali de electricitate vor plăti, în facturi, tarife mai mari pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, potrivit noilor reglementări elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
Economica.net - mar, 28 mai 2019, 11:53
Tarifele de transport şi distribuţie a energiei electrice vor creşte de la 1 iulie

Începând cu data de 1 iulie, consumatorii finali de electricitate vor plăti, în facturi, tarife mai mari pentru transportul şi distribuţia energiei electrice, potrivit noilor reglementări elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

La nivelul ANRE se fac calcule, potrivit unor surse din piaţa de energie, care spun că influenţa în preţul final reglementat plătit de populaţie ar trebui să fie „destul de mică”, iar acest preţ final ar trebui să nu crească.

Modificarea este necesară pentru că Guvernul a decis, peste capul ANRE, să legifereze un nivel mai mare a ratei reglementate de rentabilitate (deja celebra RRR), pentru actuala perioadă de reglementare, care a început la 1 ianuarie 2019. Astfel, nivelul RRR decis de Guvern este de 6,92%, care se aplică bazei de active reglementate, semnificativ mai mare decât nivelul actual (care a fost redus de ANRE), de 5,66% pentru activele existente şi 6,66% pentru cele noi.
Ca atare, potrivit unui ordin ANRE publicat deja în Monitorul Oficial, „costurile de capital prognozate determinate de aplicarea provederilor art. 79 alin (8) din Legea energiei electrice şi a gazeor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se includ în veniturile liniarizate aferente celei de-a patra perioade de reglementare. Corecţiile rezultate aferente perioadei corespunzătoare din anul 2019 sunt luate în considerare la stabilirea tarifelor de distribuţie aplicabile în anul 2019, începând cu data de 1 iulie 2019”.

Companiile care vor avea de câştigat de pe urma tarifelor mai mari sunt operatorul reţelei naţionale de transport Transelectrica şi cele patru companii de distribuţie: Enel, Electrica, E.On şi CEZ. Companiile s-au plâns că nivelul redus al RRR afectează puternic capacitatea lor de a face investiţii în modernizarea reţelelor.

Tarifele de transport şi sistem sunt destul de mici (circa 1 ban/kWh fiecare), dar tarifele de distribuţie au o pondere mult mai importantă în preţul final. Pentru zona de reţea în care este Bucureştiul, de exemplu, tariful de distribuţie este de circa 15 bani/ kWh, pentru joasă tensiune, şi reprezintă circa un sfert din preţul final din factură.

Amintim că, de la 1 martie, au fost re-introduse, pentru o perioadă de 3 ani, preţurile reglementate pentru consumatorii casnici de energie electrică.

Te-ar mai putea interesa și
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în Libia, la 14 ani de la închiderea ambasadei sale din capitala libiană,......
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...