Orban: Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. Reacţia Liei Olguţa Vailescu și lui Băsescu

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă la Mediaş că nu i se pare normal ca angajaţii din domeniul IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, potrivit News.ro.
Economica.net - D, 02 iun. 2019, 06:08
Orban: Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. Reacţia Liei Olguţa Vailescu și lui Băsescu

Fostul ministru PSD al Muncii Lia Olguţa Vasilescu comentează ironic pe Facebook declaraţia lui Ludovic Orban. „Păi, au câştigat alegerile pe mâna lor! Să o facă, zic!”, a scris pe Facebook Lia Olguţa Vasilescu distribuind ştirea referitoare la declaraţia liderului PNL. anunță News.ro.

Fostul preşedinte Traian Băsescu îl ironizează pe liderul PNL pentru afirmaţiile referitoare la impozitarea veniturilor angajaţilor din IT, adresându-i-se în repetate rânduri cu „Ludovice”, rugându-l să nu se substituie lui Liviu Dragnea, pentru că ţara nu mai suportă încă unul şi recomandându-i să nu se lase ameţit de aburii victoriei la europarlamentare că riscă să-şi piardă permisul de conducere

„Eu am să vă spun o chestie, apropo de IT-işti. Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. IT-iştii câştigă cel mai bine în România”, a declarat Orban, conform presei locale.

El a susţinut că a fost o perioadă în care oamenii erau stimulaţi să se ducă spre zona de IT, iar acum nu i se pare normal.

„A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. Un angajat dintr-o forjă sau un şofer de TIR care muncesc în condiţii extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit şi altul care încasează venituri semnificative şi altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuţie, de ce să nu plătească impozit?”, a întrebat liderul PNL.

El a susţinut că neutralitatea fiscală e un principiu fundamental.

„Orice venit trebuie impozitat. Nu poţi să creezi facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a argumentat Orban.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...