Constructorul Delta ACM a intrat în portofoliul CITR

Unul dintre cei mai mari constructori de infrastructură din România, Delta Antrepriză Construcţii Montaj 93, cunoscută ca Delta ACM, care a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă în luna mai, a intrat în portofoliul casei de insolvenţă CITR, a anunţat, joi, CITR, conform News.ro.
Economica.net - J, 06 iun. 2019, 08:00
Constructorul Delta ACM a intrat în portofoliul CITR

Printre lucrările aflate în portofoliul constructorului se numără modernizarea Pasajului Universităţii din Bucureşti şi Magistrala 5 de metrou, scrie News.ro.

În 2018, o societate deţinută de Primăria Sectorului 3 a devenit acţionar majoritar al companiei Delta ACM. Administratorul societăţii Delta ACM a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă începând cu data de 16 mai.

Procedura a fost deschisă pe 30 mai, când instanţa a desemnat CITR în calitate de administrator judiciar provizoriu. Insolvenţa companiei a survenit pe fondul întârzierii demarării unor contracte de lucrări şi a efectelor rezultate din începerea executărilor silite de către furnizori, potrivit CITR.

”Delta ACM are perspective pentru reorganizare, procedură pe care o vizăm în gestionarea insolvenţei. Înţelegem rolul de lider al companiei în sectorul construcţiilor de infrastructură şi suntem pregătiţi să gestionăm provocările unei pieţe impredictibile, cu întârzieri care tergiversează lucrările. Avem soluţii pentru stabilizarea societăţii din punct de vedere financiar, vom efectua o analiză a contractelor, iar împreună cu reprezentanţii DELTA, vom propune un plan de acţiune care să revitalizeze compania. Avem în vedere un plan de reorganizare viabil, care să conducă la redresare şi la păstrarea know how-ului organizaţiei”, a spus un partener senior din cadrul CITR, Aurel Podariu.

Următoarele termene în procedura insolvenţei constructorului sunt: depunerea declaraţiei de creanţe, până în 15 iulie, depunerea tabelului preliminar de creanţe, pe 5 august, şi prima adunare a creditorilor, programată pe 12 septembrie.

În prezent, CITR administrează peste 20 de societăţi din domeniul construcţiilor, care cumulau, conform bilanţului depus la data deschiderii procedurilor de insolvenţă, o cifră de afaceri de aproximativ 400 milioane euro şi aveau un numar de aproximativ 9.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...