Kaufland a finalizat remodelarea magazinului din Colentina, primul deschis de retailer în România acum 14 ani

Kaufland a remodelat interiorul celui mai vechi magazin din rețea, Kaufland Colentina și în funcție de răspunsul clienților operațiunile de remodelare, oricum frecvente, se vor extinde și la alte hipermarketuri din rețea.
Răzvan Zamfir - J, 13 iun. 2019, 11:24
Kaufland a finalizat remodelarea magazinului din Colentina, primul deschis de retailer în România acum 14 ani

Retailerul german a ajuns la 125 de magazine la nivel național, în aproximativ 14 ani de prezență pe piața românească.

„În funcție de răspunsul clienților și de perioada de recuperare a investiției vom decide dacă remodelarea pe care am operat-o la unitatea din Colentina va fi extinsă și la alte magazine”, spune Valer Hancaș, director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Acesta nu a dezvăluit, însă, valorea investiției, motivând cu faptul că operațiunile nu au fost încheiate încă.

Hipermarketul Kaufland Colentina are o suprafață de 6.400 metri pătrați și pune la dispoziția clienților o parcare de 330 de locuri, redesenată și ea. De asemenea, s-a renunțat la gardurile de la stradă, a apărut un soi de sushi bar și un salad bar iar vitrina de servire asistată a fost mutată în centrul magazinului.

În total, operațiunile de remodelare au durat cinci luni.

La sfârşitul lunii mai, Kaufland România a deschis şi primul magazin din mediul rural, situat în comuna Crevedia. Noul magazin are o suprafață totală de 3.300 de metri pătrați, din care cea de vânzare de 2.900 de metri pătrați și o parcare cu o capacitate de până la 250 de locuri pentru mașini, la care se adaugă 10 rastele pentru biciclete. 

Compania intenționează să deschidă în jur de zece magazine anul acesta în România, cu o investiție pe magazin cuprinsă între 8 și 10 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția de lapte materie primă s-a înscris pe un trend descendent care ar putea......
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Program de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul ...
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...