ROCA devine cel mai mare acționar al Electroplast

Plaftorma de investiții și management, dedicată companiilor românești, ROCA, a devenit cel mai mare acționar al SC Electroplast SA, un brand românesc cu o tradiție de peste 25 de ani, aflat în top 10 producători de cabluri și lider pe piața de cabluri electrice pentru infrastructura feroviară.  Până la sfârșitul anului curent, ROCA își propune să obțină certificările necesare exportului în Germania și Austria, pentru 2020 fiind planificată expansiunea internațională în aceste piețe externe și nu doar.
Răzvan Zamfir - mar, 25 iun. 2019, 09:37
ROCA devine cel mai mare acționar al Electroplast

ROCA a preluat acțiunile Electroplast de la compania Italian Cable Company S.P.A., la rândul său producător important de cabluri de alimentare și fire electrice pentru aplicații industriale. Împreună cu acționarii fondatori Electroplast, ROCA a formulat deja, un cadru de colaborare între cele două entități. Pentru finalizare, tranzacția mai are nevoie doar de avizul Consiliului Concurenței.

„Suntem bucuroși să avem alături un investitor experimentat și avem convingerea că ROCA va deveni partenerul puternic de care avem nevoie în activitatea noastră. Credem că expertiza și instrumentele pe care le oferă ROCA vor contribui la succesul proiectelor noastre și ne vor ajuta să atingem următorul nivel al dezvoltării”, spune Gavril Mureşan, CEO al companiei Electroplast.

În 2018, Electroplast SA a avut o cifră de afaceri de peste 82 de milioane de lei, estimările pentru 2019 fiind de depășire a sumei de 90 de milioane de lei. Compania a intrat pe piața românească în 1993, are peste 100 de angajați și și-a construit de la înființare și până în prezent un portofoliu diversificat de clienți, printre care se numără Telekom, Compania Națională de Căi Ferate CFR , Siemens, Alstom Franța, VLG.

„Investiția în producția de cablu este o mutare strategică datorită oportunităților de dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare și subterane pe care România le are. Avem încredere că odată cu finalizarea tranzacției complexe, la care muncim intens încă de anul trecut, vom putea valorifica acest potențial. Prin plasări de capital, diversificarea produselor și pătrunderea pe noi piețe, ne propunem ca Electroplast să acceadă în top 3 producători de cablu din țara noastră”, susține Rudi Vizental, CEO ROCA.

Produsele principale ale Electroplast sunt cablurile electrice din cupru sau aluminiu, cu o gamă de producție variată, atât în ce privește tipul și grosimea cablurilor cât și tipul de izolație folosită. De asemenea, compania deține un laborator de încercări modern, acreditat atât de RENAR (organismul național de acreditare în domeniu) precum și de AFER (autoritatea feroviară română), pentru încercări aferente domeniului feroviar. Infrastructura, alături de sectoarele auto, energetic, comercial, industrial, construcții civile și telecomunicații sunt principalele domenii de folosire a cablurilor fabricate de companie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa,......
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...