Bucureşti – El Dorado pentru occidentalii strânşi la pungă. Capitala României, în topul Ryanair al destinaţiilor ieftine

Capitala României este prima destinaţie dintr-o listă de 12 oraşe recomandate de Ryanair turiştilor cu buget mic. Vezi cum este promovat Bucureştiul în rândul occidentalilor strânşi la pungă.
Anemona Andone - vin, 28 iun. 2019, 17:54
Bucureşti – El Dorado pentru occidentalii strânşi la pungă. Capitala României, în topul Ryanair al destinaţiilor ieftine

„Dacă sunteţi faliţi faliţi, ar fi mai bine să staţi acasă, să mâncaţi fasole şi fidea şi să acordați prioritate chiriei. Dar, dacă aveți niște bani puşi deoparte și doriți o mică aventură – fără să îi cheltuiţi pe cafele de 7 euro pe Champs Elysées – mergeţi undeva unde puteţi cumpăra mai multe cu ei”, spun realizatorii unui ghid de călătorii pentru operatorul aerian Ryanair.

Potrivit lor, să vezi Europa nu trebuie să traversezi toata planeta. „Puteţi zbura spre niște locuri minunate, care sunt perfecte pentru oricine caută să ia o pauză într-un oraș ieftin. Citiţi mai departe pentru a găsi inspiraţie pentru o vacanţă care nu vă distruge bugetul”, adaugă autorii articolului.

Prima destinaţie menţionată de aceştia este chiar Capitala României, despre care spun că nu este tocmai un oraş turistic.

„Asta înseamnă că veţi avea parte de unele provocări pe care nu le întâlniţi în oraşe precum Paris sau Roma, obişnuite cu mase de turişti de zeci de ani”, avertizează autorii articolului.

De asemenea, ei spun că cei care vin în Bucureşti vor avea ocazia să exploreze oraşul pe cont propriu şi vor vedea locuri nemaivăzute de prea mulţi turişti până acum. „Și, din moment ce Bucureștiul este al doilea cel mai ieftin oraș de vizitat din Europa, nu trebuie să vă vindeţi un braț și un picior pentru a mânca, dormi şi trăi bine aici câteva zile”, mai spun autorii articolului.

Ei dau ca exemplu o experienţă la un restaurant de lux din centrul Capitalei, care costă sub 50 de euro. „Merită un zbor până acolo, dacă ne întrebați pe noi. Nu ratați nici Palatul Parlamentului, o clădire atât de mare încât are facturi de încălzire și energie electrică de aproximativ 6 milioane de euro pe an”, mai spun autorii textului publicat de Ryanair.

Ei au prezentat şi o listă cu preţuri din Bucureşti:
Taxi 1km (tarif normal): €0.38
Bere (halbă 0,5 litri): €1.69
Cappuccino: €1.85
Masă restaurant: €7.41
Sticlă de vin din supermarket: €4.24

Pe lângă Bucureşti, în lista destinaţiilor ieftine a Ryanair mai apar oraşele: Cracovia (Polonia), Sofia (Bulgaria), Budapesta (Ungaria), Vilnius (Lituania), Bratislava (Slovacia), Kiev (Ucraina), Tallinn (Estonia), Gdansk (Polonia), Bologna (Italia), Berlin (Germania) şi Fez (Maroc).

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...