Putin: Rusia a convenit cu Arabia Saudită să extindă cu şase-nouă luni acordul cu OPEC pentru reducerea producţiei de petrol

Rusia a convenit cu Arabia Saudită să extindă cu şase-nouă luni acordul cu OPEC pentru reducerea producţiei de petrol, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, pe fondul noilor presiuni asupra preţurilor exercitate de creşterea producţiei în Statele Unite şi al încetinirii economiei mondiale, transmite Reuters.
Economica.net - D, 30 iun. 2019, 10:43
Putin: Rusia a convenit cu Arabia Saudită să extindă cu şase-nouă luni acordul cu OPEC pentru reducerea producţiei de petrol

Reprezentanţii OPEC, ai Rusiei şi ai altor producători, o alianţă numită OPEC+, se vor întâlni pe 1-2 iulie pentru a discuta acordul care implică reducerea producţiei de petrol cu 1,2 milioane de barili pe zi. Statele Unite nu participă la acest pact, scrie News.ro.

„Vom susţine extinderea, atât Rusia cât şi Arabia Saudită. Urmează să decidem dacă va fi cu 6 sau cu 9 luni. Poate va fi cu nouă luni”, a spus Putin, care s-a întâlnit cu prinţul saudit la summitul G20 din Japonia.

Extinderea cu nouă luni a acordului ar însemna că acordul ar fi valabil până în martie 2020, conform sursei citate.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...